Ianis Hagi și-a recâștigat locul de titular, la Glasgow Rangers, după ce a acceptat o micșorare salarială importantă, ajungând codaș în clasamentul banilor, după cum sport.ro a arătat aici.

În ciuda faptului că și-a arătat atașamentul față de club, în mod repetat, iar prestațiile sale au fost bune, în ultimele săptămâni, presa britanică rămâne de părere că internaționalul român are zilele numărate, la Rangers. Publicația The Scotsman tocmai l-a pus pe Hagi jr pe o listă cu 11 fotbaliști ai formației de la Glasgow la care clubul va renunța, foarte probabil, în următoarea perioadă.

Ianis Hagi a fost aproape de un transfer toată vara. Apoi, clubul a ajuns la o înțelegere cu el și, drept urmare, mijlocașul a revenit la prima echipă, când disputa contractuală s-a rezolvat. Chiar și așa, Ianis Hagi e, în continuare, vizat pentru un transfer în această iarnă. Potrivit informațiilor, Genoa e interesată de jucător“, a notat de The Scotsman.

Această variantă a fost întărită și de Rangers News care a susținut că formația de la Glasgow va încerca să obțină o sumă mai mare de 1,5 milioane de lire sterline în schimbul vânzării lui Ianis Hagi.