Ianis Hagi, reinventat de Steven Gerrard pentru noul sezon! Ce schimbare are în plan pentru mijlocașul român
Hagi va fi la al treilea sezon în tricoul celor de la Rangers.
Evoluțiile românului au fost satisfăcătoare în sezonul precedent, având 9 pase decisive în campionatul scoțian și 6 goluri marcate, toate din poziția de extremă, iar din stagiunea următoare tehnicianul Steven Gerrard vrea să-i schimbe rolul în teren.
Conform publicației The Scotsman, Hagi va fi folosit la mijlocul terenului de Gerrad, în poziția de 'inter', tehnicianul dorind să schimbe sistemul de la 4-2-3-1, la 4-3-3, iar pentru asta ar fi nevoie în benzi de jucători care să fie foarte rapizi, românul fiind recunoscut ca un jucător nu foarte agil.
Concurență acerbă
Potrivit sursei citate, șansele lui Hagi de a fi titular au scăzut după transferurile făcute. John Lundstram, Nnamdi Ofoborh și Fashion Sakala sunt achizițiile făcute de Rangers în această vară, toate în compartimentul ofensiv.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News