Ibrahimovic, pregatit pentru un nou inceput! Italienii sunt siguri ca nu va mai juca la AC Milan! Ce urmeaza pentru superstarul suedez
Suedezul, care a revenit la AC Milan in decembrie 2019, s-a antrenat in timpul pandemiei cu Hammarby, iar jurnalistii italieni sustin ca aceasta echipa ar fi viitoarea destinatie a fotbalistului.
Potrivit Sky Sport Italia, desi contractul cu milanezii expira la finalul acestui sezon, pana acum jucatorul nu a purtat nicio discutie cu clubul in vederea prelungirii. Publicatia considera ca Ibrahimovic este de parere ca Hammarby este cea mai buna solutie pentru a-si continua cariera, cu atat mai mult cu cat el a declarat de mai multe ori ca nu vrea sa renunte la fotbal nici macar dupa varsta de 40 de ani.
Superstarul suedez este actionar al clubului Hammarby, pentru care a si evoluat in doua meciuri de pregatire in perioada de carantina.
Atacantul, care va implini in octombrie 39 de ani, a mai jucat de-a lungul carierei pentru Ajax Amsterdam, Juventus, Inter Milano, FC Barcelona, AC Milan, PSG, Manchester United si Los Angeles Galaxy.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News