Moartea tragică a lui Aaron Boupendza, fostul golgheter din Superliga Turciei și fost jucător al Rapidului, a fost urmată de un episod controversat în China. Colegii săi de la Zhejiang FC au jucat un meci în aceeași zi și au sărbătorit primul gol marcat, gest care a stârnit un val de revoltă pe rețelele sociale.
În timp ce mesajele de condoleanțe curgeau pentru atacantul gabonez decedat la doar 28 de ani după ce a căzut de la etajul 11, coechipierii săi de la Zhejiang FC se aflau pe teren pentru meciul cu MZ Hakka (scor 2-2). Potrivit Ntv Spor, după primul gol marcat de Zhejiang, jucătorii s-au bucurat, un gest considerat nepotrivit și care a atras numeroase critici online.
Boupendza a decedat la doar 28 de ani
În contrast cu bucuria de pe teren, unii fani au afișat în tribune tricoul lui Boupendza înaintea partidei. După meci, atmosfera a fost sumbră. Căpitanul echipei, Cheng Jin, vizibil afectat, a refuzat să vorbească: "Îmi pare rău. Chiar nu am nimic de spus". Antrenorul Raul Caneda a fost la fel de tranșant: "Nu am nimic de spus despre meci. Într-un astfel de mediu, fotbalul nu își are locul".
Au apărut însă și informații conform cărora jucătorii ar fi aflat vestea certă a decesului lui Boupendza abia la pauza meciului. Această variantă ar explica parțial situația: Zhejiang conducea cu 2-0 la pauză, dar în repriza secundă, presupus afectați de vestea tragică, jucătorii nu au mai putut menține avantajul, iar scorul final a fost 2-2.
Moartea lui Boupendza este învăluită în mister. Clubul nu reușise să ia legătura cu el înainte de tragedie, după ce acesta absentase nemotivat de la ultimul antrenament. Există suspiciuni legate de circumstanțele căderii, inclusiv o variantă care implică o posibilă altercație cu fratele său, prezent în apartament. Poliția chineză a demarat o investigație amănunțită.