Încă o echipă, în cursa pentru semnătura lui Horațiu Moldovan! Anunțul italienilor
Horațiu Moldovan poate pleca în această vară de la Atletico Madrid, la doar câteva luni de la momentul în care a ajuns la echipa antrenată de Diego Simeone.
Moldovan a ajuns la Atletico Madrid în iarnă, atunci când madrilenii au achitat clauza de 800.000 de euro pe care portarul o avea la Rapid.
Horațiu Moldovan pe lista lui Pisa
Simeone nu i-a oferit nicio șansă lui Horațiu Moldovan, iar Jan Oblak s-a aflat în poartă chiar și în meciurile care nu aveau nicio miză.
Din acest motiv, la finalul sezonului trecut, Horațiu Moldovan declara că își dorește să meargă la o echipă unde să poată juca. În ultima perioadă, s-a spus că Moldovan a ajuns pe lista unor echipe precum Celtic, Real Betis sau Rayo Vallecano.
Se pare, însă, că goalkeeper-ul român este și pe lista celor de la Pisa, echipa preluată în această vară de Filippo Inzaghi, unde evoluează și Marius Marin. Sezonul trecut, Pisa a încheiat pe locul 13 în clasament, astfel că în acest sezon, va evolua tot în Serie B.
”Nicolas Andrare, care a suferit o accidentare, s-a refăcut înainte reunirea lotului. Este bine acum și a jucat deja în prima repriză a amicalului cu Altolario. Totuși, Pisa îl evaluează pe portarul brazilian al cărui contract va expira pe 30 iunie 2025, pentru a vedea dacă acesta va fi titular în noul sezon sau dacă este nevoie să transfere un alt goalkeeper.
Vom vedea care va fi decizia lui Filippo Inzaghi. Numele lui Adrian Semper de la Como, Boris Radunovic, jucătorul lui Cagliari, și Horațiu Moldovan, portarul de rezervă de la Atletico Madrid, care a fost și în lotul României la EURO 2024, au fost asociate cu Pisa.
Deocamdată, nu au existat negocieri concrete pentru acești portari. Prima parte a sezonului va fi foarte importantă pentru Nicolas”, au scris italienii de la Il Tirreno.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Horațiu Moldovan, potrivit Transfermarkt.
Rayo Vallecano insistă pentru transferul lui Horațiu Moldovan
Rayo Vallecano, echipa la care este legitimat și Andrei Rațiu, este interesată de Horațiu Moldovan, iar presa din Spania a anunțat că au început deja discuțiile. Rayo Vallecano este în căutarea unui nou portar titular, după ce nord-macedoneanul Stole Dimitrievski a ales să semneze cu Valencia.
Spaniolii au anunțat că Rayo Vallecano este încântată de Horațiu Moldovan, iar, de câteva zile, cei din conducerea clubului încearcă să rezolve transferul portarului român.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News