Incidente uluitoare la Porto - Sporting! Un cartuș, găsit pe teren. Directorul unui club, acuzat că a furat de la adversari
FC Porto a remizat cu Sporting Lisabona, scor 2-2, în etapa a 22-a din campionatul Portugaliei.
Un adevărat derby al campionatului lusitan s-a transformat într-un caz șocant. Duelul dintre primele două clasate din Portugalia s-a încheiat cu scorul de 2-2, dar nu spectacolul fotbalistic a fost ”cireașa de pe tort” a derby-ului.
Pepe, fostul fundaș de la Real Madrid, a fost cel care a găsit pe teren un cartuș. Fotbalistul l-a ridicat și a mers cu obiectul la observatorul partidei, pentru a reclama evenimentul. Nu a fost singurul caz tensionat.
Rui Cerqueira, director de marketing al FC Porto, este acuzat că i-ar fi furat portofelul și telefonul lui Federico Varandas, președintele lui Sporting. Acuzele au venit după ce chiar el s-a lăudat, după meci, cu gestul său.
În urma acestui scandal, Sporting a depus o plângere la Federație, prin care acuză mai mulți oficiali, inclusiv Rui Cerqueira, Victor Baia, președintele clubului și Sergio Conceicao, antrenorul lui Porto.
Cei de la Sporting reclamă că fanii lor nu au fost lăsați să intre pe stadion la meci. Spiritele s-au încins și din cauza jocului, Sporting având trei eliminări, Coastes (minutul 49), Tabata (90+10), Palhinha (90+10). De asemenea, și Porto a avut două elliminări, dar în afara terenului, ambele în minutul 90+10; Marchesin și Pepe.
Rezultatul o păstrează pe Porto lider în Portugalia, cu 60 de puncte, în timp ce Sporting e pe doi, cu 54 de puncte. Benfica completează podiumul, cu 50 de puncte în 22 de meciuri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News