Israel, interzisă la Cupa Mondială! FIFA a anulat tragerea la sorți și vrea să schimbe gazda în ultima clipă
FIFA a suspendat tragerea la sorți pentru Campionatul Mondial U20 și ar putea schimba în ultimul moment gazda turneului.
Mondialul U20, la care vor participa 24 de echipe, este programat între 20 mai și 11 iunie 2023, în Indonezia, iar naționala de fotbal a Israelului este calificată în premieră. Țara gazdă refuză însă prezența naționalei israeliene.
Indonezia nu vrea să primească naționala Israelului la Mondialul U20
Săptămâna trecută, guvernatorul din Bali, Wayan Koster, a cerut interzicerea reprezentativei din Israel, din cauza tensiunilor existente între guvernele de la Jakarta și Ierusalim. Indonezia, țara cu cei mai mulți musulmani din lume (277 de milioane), susține cauza palestiniană și condamnă ferm politica externă a Israelului, mai ales în Cisiordania.
De asemenea, sute de oameni, în principal musulmani conservatori, au protestat la Jakarta împotriva participării Israelului la Mondialul găzduit de Indonezia, potrivit AP News. Indonezia nu are relații diplomatice cu Israel.
În 1962, președintele Indoneziei a expulzat din țară întreaga delegație a Israelului care participa la Jocurile Asiatice. Și mai recent, la începutul acestui an, Sergy Rikhter, sportiv în proba de tir, a fost nevoit să se retragă dintr-o competiție internațională, după ce autoritățile de la Jakarta i-au interzis să participe ca reprezentant al Israelului.
Israel, calificată la Mondialul U20 după ce a jucat finala Europeanului unde România a pierdut toate meciurile
Indonezia a primit dreptul de a organiza competiția după ce președintele țării, Joko Widodo, și-a luat angajamentul că Israel nu va întâmpina nicio problemă. Dacă lucrurile nu se vor rezolva în curând, Indonezia va pierde statutul de gazdă, iar Argentina, Peru sau Qatar ar putea organiza turneul final.
Israel s-a calificat la Mondialul U20 după ce a terminat a doua într-o grupă cu Anglia, Austria și Serbia la Europeanul U19 din Slovacia, care a ținut loc de preliminarii. Israel a trecut în semifinale de Franța (2-1), dar a pierdut finala cu Anglia, 1-3 după prelungiri.
La turneul din Slovacia, desfășurat în vara lui 2022, a participat și România. „Tricolorii” pregătiți de Adrian Văsâi au încheiat pe ultimul loc în grupa A, după ce au pierdut toate cele trei meciuri: 1-2 cu Italia, 1-2 cu Franța și 0-1 cu țara gazdă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News