Jucătorii kosovari au refuzat să revină pe gazon după minute petrecute în vestiar, timp în care tricolorii au rămas pe teren așteptând ca adversii să revină, iar astfel, apoi, arbitrul a fluierat finalul meciului. ”Centralul” danez Morten Krogh a venit pe teren alături de jucătorii României și a fluierat oficial finalul întâlnirii, având în vedere că era o singură națională pregătită să reia duelul.
Cel mai probabil, decizia UEFA va fi 3-0 la ”masa verde” pentru România, dar trebuie înțeleasă cauza pentru care ultimele meciuri dintre România și Kosovo, trei la număr, au fost tensionate și de ce au existat astfel de episoade. Totul se leagă de conflictul istoric dintre Serbia și Kosovo, dar și pentru că România este una dintre cele cinci țări europene care nu recunoaște independența Kosovo.
Istoria conflictului Serbia-Kosovo și motivul tensiunilor din meciurile României cu kosovarii
Serbia consideră Kosovo ca fiind parte a teritoriului său, în timp ce Kosovo se consideră un stat independent. La peste 20 de ani de la Războiul din Balcani, situația dintre cele două state este în continuare vizibil tensionată.
Kosovo este o națiune mică, fără ieșire la mare, cu o populație de aproximativ două milioane de oameni. Majoritatea populației este formată din etnici albanezi și musulmani. S-a ajuns în această situație după ce, în Evul Mediu, Serbia a pierdut regiunea Kosovo în fața turcilor otomani, iar aceștia au convertit populația locală și au adus un număr mare de musulmani.
Apoi, la începutul secolului 20, Kosovo a revenit Iugoslaviei. Populația era, însă, majoritar musulmană, iar puținii etnici sârbi de aici, s-au stabilit în nordul teritoriului aproape de granița cu restul Serbiei.
După al Doilea Război Mondial (1939-1945), Kosovo s-a bucurat de un statut autonom în cadrul Iugoslaviei și lucrurile păreau să funcționeze pentru micuța națiune musulmană.
Conflictul Serbia – Kosovo, în continuare ”viu”
În 1989, liderul sârb Slobodan Milosevic a decis să taie din autonomia Kosovo și să aducă provincia sub directa administrare a guvernului de la Belgrad. A urmat apoi dezbinarea Iugoslaviei și, la fel ca Slovenia și Croația care și-au declarat independența, Kosovo a dorit să devină țară separată de Belgrad. Totuși, statutul nu le-a fost recunoscut la nivel internațional.
A izbucnit apoi conflictul militar din Bosnia, la începutul anilor 90, în care au fost implicați și croații, iar musulmanii kosovari nu au scăpat nici ei și în timpul ”epurării etnice”, când zeci de mii de familii au fost nevoie să-și părăsească locuințele.
În 1995 a avut loc Masacrul de la Srebrenica, considerat drept cea mai mare atrocitate din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial. În acea perioadă, pe teritoriul Kosovo s-a format un grup paramilitar numit Armata de Eliberare a Kosovo (KLA). Aceștia au început un război de gherilă împotriva lui Milosevic.
O poliție militară sârbă a ucis peste 50 de membri ai familiei unui lider al KLA la începutul anului 1998 și apoi a continuat execuțiile unor etnici albanezi-kosovari într-un presupus război împotriva terorismului. KLA a răspuns la rândul său prin violență și în Balcani a izbucnit un adevărat război.
ONU a intervenit în conflict
Comunitatea internațională a intervenit, invocând faptul că nu pot accepta ca situația să scape de sub control și să se ajungă la un nou conflict etnic precum cel din Bosnia. ONU a interzis vânzarea de arme către Serbia și a cerut încetarea focului în 1998, dar un an mai târziu, în ianuarie 1999, poliția militară sârbă a ucis 45 de etnici kosovari albanezi în așa-numitul ”Masacru de la Racak”.
Acest incident este considerat momentul care a determinat NATO să intervină și să înceapă bombardamentele de 77 de zile asupra Serbiei. Mai mulți civili sârbi au fost uciși de bombe, iar până la urmă sârbii au părăsit Kosovo, KLA a fost demilitarizat, iar peste un milion de etnici care fuseseră strămutați s-au întors în țară.
Kosovo a devenit un teritoriu autonom sub conducerea Națiunilor Unite, iar la nivel internațional s-au purtat numeroase discuții și negocieri pentru stabilirea unui stat independent. Discuțiile au început în 2006 pentru a stabili acest statut, iar ONU a intermediat discuțiile între Kosovo și Serbia.
Doi ani mai târziu, în 2008, Kosovo și-a declarat independența, dar, deși peste 100 de țări din toată lumea recunosc noul stat, Serbia nu o face. Până în 2022, 119 țări din lume recunosc Kosovo, dar printre cele care nu o fac se numără Rusia, Grecia, dar și România.
De peste 15 se mediază discuții între guverne
Din 2008 încoace, ONU și UE au mediat mai multe discuții între guvernele de la Belgrad și Pristina, dar rezultatele au fost neconcludente. De la declararea independenței, între Serbia și Kosovo izbucnesc frecvent conflicte, iar granița dintre cele două state este un butoi cu pulbere.
În 2018, Kosovo a crescut taxele vamale la importurile din Serbia la 100% după ce Belgradul a blocat aderarea la Interpol. În plus, Kosovo a decis să-și transforme forța de securitate într-o armată, pe care Serbia o consideră o potențială amenințare care ar putea declanșa un răspuns militar din partea Belgradului
De exemplu, în septembrie acest an, Kosovo a decis să închidă două puncte de trecere a frontierei cu Serbia, după ce un protest al sârbilor a izbucnit și a produs haos în zonă. Concret, protestatarii de pe teritoriul sârb au blocat parțial drumurile și au decis să întoarcă din drum oamenii care aveau documente emise de Pristina, acesta fiind un semn protest cu privire la tensiunile din nordul instabil al Kosovo.
