FOTO ȘI VIDEO Istorie în Olanda: victorie cu 13-0 în campionat! Un fost atacant din Liga 1 a stabilit un record greu de doborât
PEC Zwolle a spulberat-o pe Den Bosch, scor 13-0, în runda cu numărul 27 a ligii secunde din Olanda.
Lideri în Eerste Divisie și favoriți la promovarea în Eredivisie, cei de la Zwolle erau cotați cu prima șansă la duelul de vineri seară împotriva antepenultimei clasate, însă nimeni nu s-ar fi așteptat la diferența colosală de scor, care a dus la stabilirea mai multor recorduri impresionante pentru fotbalul olandez.
Zwolle - Den Bosch 13-0. Apostolos Vellios, fost jucător la Clinceni, cel mai rapid hat-trick din istoria fotbalului olandez
În minutul 31, Zwolle conducea deja cu 7-0, scor cu care s-a intrat la pauză. Atacantul grec Apostolos Vellios (31 de ani), care a jucat în sezonul 2021/2022 la Academica Clinceni, a înscris nu mai puțin de patru goluri, în minutele 2, 4, 12 și 27.
Potrivit RTL Nieuws, Apostolos Vellios deține acum recordul pentru cel mai rapid hat-trick reușit de la startul unui meci în primele două ligi din Olanda: 11 minute și 22 de secunde! Fostul jucător de la Clinceni a reușit în actuala stagiune 9 goluri și 6 pase decisive.
- La Academica Clinceni, Apostolos Vellios a jucat în 16 partide și a înscris un singur gol.
13-0 este cea mai mare diferență de scor înregistrată vreodată în fotbalul profesionist din Olanda. PEC Zwolle a egalat recordul stabilit de Ajax pe 24 octombrie 2020, la un meci cu Venlo, în deplasare, când "lăncierii" s-au impus cu același scor, conform AD.
"Mă simt cumva inconfortabil. Tot ceea ce putea să intre, a intrat. A fost o seară specială, dar recunosc că aș fi preferat să împărțim aceste goluri în două sau trei meciuri. Nu îi dorești nimănui să piardă așa", a spus Bram van Poeln, căpitanul lui Zwolle.
Zwolle ocupă primul loc în liga secundă din Olanda, cu 60 de puncte adunate în primele 27 de etape. Poziția a doua, și ea direct promovabilă, este ocupată de Heracles, cu 54 de puncte.
VIDEO Rezumatul meciului PEC Zwolle - Den Bosch 13-0
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News