Lăudat după prima victorie pe banca Parmei, Cristi Chivu se confruntă acum cu presiune crescută din partea fanilor, care așteaptă o schimbare în bine în jocul echipei.
"Este nevoie de puncte și de concretețe", au notat jurnaliștii de la Parma Today.
Italieni au ținut să sublinieze faptul că antrenorul român a fost adus la Parma pe final de sezon pentru a încerca să le ofere un boost de energie fotbaliștilor.
Chivu, obligat să revitalizeze echipa
"Motivul pentru care l-au adus pe Chivu este să le limpezească jucătorilor capetele și să încălzească picioarele (precum și inimile) celei mai tinere echipe din ligă. Dar CC este un tip pragmatic, știe și el că punctele încep să cântărească.
Chivu are idei, însă avem nevoie de substanță. Parma se află la o răscruce de drumuri și depinde mult de intențiile sale pentru a evita abisul. Altfel se va întoarce acolo unde a căzut în 2021", a mai scris sursa citată.
Parma ocupă locul 17 în Serie A, iar următorul meci din campionat îl va disputa împotriva echipei Torino, care se află pe 11.
Echipa probabilă a Parmei pentru meciul cu Torino: Suzuki - Delprato, Valenti, Balogh, Valeri - Keita, Estevez, Sohm - Man, Bonny, Cancellieri