Jefte Betancor a plecat de la CFR Cluj, dar are probleme la noua sa echipă: ”Ne vom consulta cu FIFA”
Jefte Betancor (29 de ani) pare să fi plecat de la CFR Cluj.
Atacantul spaniol a fost împrumutat de campioana României, care a plătit 300.000 de euro în această vară pentru a-l transfera de la Farul Constanța.
Jefte Betancor este jucătorul lui Pafos
Managerul general al ciprioților de la Pafos a dezvăluit că Jefte a ajuns deja în cantonamentul echipei, dar clubul nu știe dacă-l poate folosi în meciurile oficiale. În acest sens, Pafos FC are nevoie de un răspuns oficial din partea celor de la FIFA. Până atunci, Jefte va rămâne ”pe bară”.
"El este jucătorul lui Pafos, se află în Cipru, în câteva zile ne vom consulta cu FIFA și Asociația de Fotbal a Ciprului, pentru a vedea dacă îl vom putea folosi.
Noi, Pafos, am respectat regulamentul, am făcut transferul la timp și suntem optimiști că vom primi un rezultat pozitiv în acest caz", a spus Haris Theocharus, potrivit protathlima.cyprustimes.com.
Jefte a jucat în 14 meciuri pentru CFR Cluj, în toate competițiile, pentru care a marcat de trei ori și a oferit o pasă decisivă.
Potrivit Transfermarkt, cota pe piață a lui Jefte este de 1.6 milioane de euro. La Pafos FC, Moustapha Name (27 ani) este cotat la 2 milioane de euro, fiind cel mai scump jucător, iar pe locul doi ar pica Onni Valakari (23 ani), cu 1.5 milioane de euro, cu 100.000 de euro mai puțin decât atacantul campioanei României.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News