GALERIE FOTO Jurgen Klopp nu îl iartă pe Sergio Ramos nici după 6 ani: "Niciodată nu o să înțeleg mentalitatea asta"

Jurgen Klopp nu îl iartă pe Sergio Ramos nici după 6 ani: Niciodată nu o să înțeleg mentalitatea asta Fotbal extern

Sergio Ramos, fostul fundaș al lui Real Madrid, și-a atras numeroase critici după finala Champions League din 2018 contra lui Liverpool, câștigată de echipa sa cu 3-1.

În finala de la Kiev, Mohamed Salah a rezistat mai puțin de jumătate de oră pe teren. Starul egiptean s-a accidentat la umăr după un fault comis de Sergio Ramos, care a prins brațul adversarului într-un mod neobișnuit.

Jurgen Klopp nu îl iartă pe Sergio Ramos nici după 6 ani

La momentul respectiv, nu puțini au fost cei care l-au acuzat pe Ramos că a comis intenționat faultul respectiv pentru a-l scoate din joc pe cel mai important om al lui Liverpool. Jurgen Klopp declara la momentul respectiv că fundașul spaniol a fost "brutal și nemilos".

Faultul lui Ramos asupra lui Salah

  • Imago1049987067h

La șase ani distanță, Jurgen Klopp nu trece cu vederea ceea ce s-a întâmplat în finala UCL din 2018. Fostul tehnician al lui Liverpool a fost invitat la un podcast găzduit de Toni Kroos și fratele fostului mijlocaș de la Real, Felix.

"Chiar e domnul Sergio Ramos un băiat bun? Nu e fotbalistul meu favorit. Acțiunea (n.r - faultul asupra lui Salah) a fost brutală. Desigur, nu avea de unde să știe cum îi va afecta umărul, dar a acceptat ce s-a întâmplat foarte fericit. Nu pot niciodată să înțeleg această mentalitate. Nu am avut niciodată jucători de acest timp, iar când am avut m-am asigurat că pleacă", a spus Klopp, citat de Marca.

Toni Kroos a intervenit și l-a apărat pe Ramos: "Sergio este un bun coechipier". Chiar și așa, Klopp și-a păstrat opinia: "Mi se pare greu de crezut. Nu e jucătorul meu favorit, dar nu mai contează".

Ulterior, Kroos l-a întrebat pe Klopp dacă și-ar fi dorit să îl aibă pe Sergio Ramos la una dintre echipele pe care le-a pregătit. "Mereu am considerat că fundașii mei centrali sunt suficienți de buni încât să nu fie implicați în acțiuni ca acestea", a răspuns tehnicianul german, arătând încă o dată că este vizibil deranjat de ceea ce s-a întâmplat în finala UCL din 2018.

După accidentarea lui Salah, finala dintre Real Madrid și Liverpool a fost decisă după două erori grave ale lui Loris Karius.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!