Kylian Mbappe pune trei condiții pentru a merge la Real Madrid: bonusul colosal cerut la semnătură
Kylian Mbappe (25 de ani) își încheie contractul cu Paris Saint-Germain în vară, iar starul francez ar fi decis să nu își prelungească înțelegerea.
Săptămâna trecută, ziarul francez Le Parisien a anunțat că Mbappe a decis să plece de la PSG în vară, iar destinația dorită de atacant ar fi Real Madrid, clubul care a insistat pentru transferul său în ultimii ani. Totuși, mutarea nu se va realiza în orice condiții.
Kylian Mbappe pune trei condiții pentru a semna cu Real Madrid
Presa din Franța susține că momentan nu există nimic semnat între Kylian Mbappe și Real Madrid, iar campionul mondial din 2018 ar avea câteva pretenții financiare semnificative pentru a face pasul pe Santiago Bernabeu.
Cadena Ser susține că Mbappe ar cere un salariu anual brut de 50 de milioane de euro la Real Madrid, dorindu-și astfel să fie cel mai bine plătit fotbalist din echipă, dar și de pe întregul continent.
În plus, atacantul ar solicita un bonus la semnătură colosal, în valoare de 120 de milioane de euro. Suma cerută de Mbappe poate fi justificată de faptul că Real Madrid nu va plăti niciun euro către PSG pentru transfer.
A treia condiție pusă de Mbappe ar fi asigurarea unui alt bonus consistent care are legătură cu drepturile de imagine.
"Mbappe și Nasser Al Khelaaifi au o înțelegere potrivit căreia jucătorul trebuie să comunice decizia sa în premieră președintelui de la PSG și să renunțe la bonusul de loialitate de 80 de milioane de euro în cazul în care va pleca din Franța, în vară", a mai scris publicația spaniolă.
Mbappe traversează un nou sezon excelent în Franța, cu 29 de goluri și 7 pase decisive în primele 28 de meciuri jucate. Starul francez speră la un parcurs reușit și în UEFA Champions League, unde PSG va înfrunta Real Sociedad în faza optimilor de finală.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News