Starul francez Kylian Mbappe este vizat de o anchetă a poliţiei suedeze pentru "viol şi agresiune sexuală" după trecerea sa prin Stockholm, săptămâna trecută, a anunţat, luni, cotidianul Expressen, în timp ce fotbalistul a denunţat un "fake news", relatează AFP, citată de Agerpres.
Conform jurnalului suedez, atacantul francez este considerat drept "rezonabil suspect" în această anchetă, mai exact gradul de suspiciune cel mai mic prevăzut de legislaţia suedeză.
Totodată, anturajul atacantului francez a afirmat că nu are cunoştinţă de o plângere depusă împotriva lui Mbappe.
La rândul său, superstarul francez s-a declarat victima unui "fake news" în cursul zilei de luni, ca urmare a unui articol publicat de un alt cotidian suedez, Aftonbladet, care a avansat chiar deschiderea unei anchete pentru viol, fără să menţioneze însă persoana vizată.
Reacție fermă a lui Kylian Mbappe: "FAKE NEWS !!!!"
"FAKE NEWS !!!!", a reacţionat jucătorul echipei Real Madrid pe reţeaua de socializare X, stabilind o legătură între articolul din Aftonbladet şi audierea sa programată marţi în faţa Comisiei mixte de contestaţii a Ligii de fotbal profesionist din Franţa (LFP), după apelul clubului parizian obligat de Ligă să-i plătească lui Mbappe suma de 55 de milioane de euro provenită din salarii neplătite şi alte prime pe care le reclamă fosta sa vedetă.
Conform Aftonbladet, Mbappe se afla joi seara alături de un grup de persoane la restaurantul Chez Jolie, un local din capitala Suediei, înainte de a se deplasa la clubul V, unde s-a întâlnit cu alte persoane.
Violul ar fi fost comis joi seara în centrul Stockholm-ului, conform unei plângeri pe care Aftonbladet susţine că a consultat-o. "Poliţia s-a sesizat de această plângere sâmbătă, după ce femeia ar fi primit îngrijiri", a adăugat Aftonbladet.
"O anchetă este în curs pentru o faptă care a fost semnalată pe 10 octombrie în centrul oraşului Stockholm", a declarat, la rândul său, pentru AFP procurorul responsabil cu acest caz, fără să ofere detalii suplimentare.
Poliţia din Stockholm, contactă la rândul său de AFP, nu a "confirmat şi nici nu a infirmat" aceste informaţii.