L'Equipe a alcătuit cea mai bună echipă din 2022! Un singur argentinian nominalizat
Prestigioasa publicație franceză L'Equipe a alcătuit cea mai bună echipă a anului 2022.
Leo Messi (35 de ani) nu putea lipsi din această echipă a francezilor, după ce a câștigat Cupa Mondială cu Argentina în Qatar, după o finală disputată chiar împotriva francezilor.
Starul sud-american este singurul jucător din naționala lui Lionel Scaloni care prinde această echipă. Nu lipsesc Thibaut Courtois, Luka Modric, Karim Benzema sau Casemiro, care au câștigat Liga Campionilor și titlul cu Real Madrid.
După o prestație remarcabilă la Mondial, Josko Gvardiol (20 de ani, RB Leipzig) a prins și el echipa alcătuită de jurnaliștii de la L'Equipe.
Cel mai bun ”11” din 2022, alcătuit de L'Equipe: Courtois – Walker, Van Dijk, Gvardiol, T. Hernandez – Modric, Casemiro, De Bruyne – Messi, Benzema, Mbappe
Lionel Messi a anunțat că nu se retrage de la echipa națională
„Nu, nu mă voi retrage din echipa națională. Vreau să îmbrac în continuare tricoul Argentinei în calitate de campion mondial. Iubesc fotbalul, nu mi-aș mai putea dori nimic. Ce să mai urmeze? Am reușit să obțin Copa America, Campionatul Mondial…”, a declarat Lionel Messi, potrivit TyC Sports.
Deținătorul a 7 Baloane de Aur a adunat 172 de prezențe în naționala Argentinei, pentru care a marcat 98 de goluri, și a câștigat Campionatul Mondial, Copa America și aurul la Jocurile Olimpice.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News