La doar câteva zile după meciul România – Kosovo, când kosovarii au părăsit terenul deranjați că suporterii români au scandat ”Serbia, Serbia”, ca răspuns la provocările jucătorilor kosovari, fanii sârbi au reușit să îi irite din nou pe cei din Albania și din Kosovo.

Gestul sârbilor i-a înfuriat pe albanezi și pe kosovari

În timpul meciului cu Danemarca, din tribunele stadionului ”Dubocica” s-a auzit deja celebra scandare ”Kosovo e Serbia”, lucru ce i-a deranjat teribil pe albanezii care au ripostat pe rețelele sociale.

Hei prieteni de la UEFA, întreg stadionul din Serbia scandează: ’Serbia! Kosovo!’. Încontinuu! Sunteți sigur că acest lucru este permis?”, au scris cei de la Albanian football.

În Kosovo, fostă provincie a Serbiei, populația este formată în majoritate din etnici albanezi, acesta fiind motivul pentru care Albania sprijină independența statului Kosovo și susține integrarea sa în organizațiile internaționale, în timp ce Serbia nu recunoaște autonomia acestuia.