VIDEO EXCLUSIV La o bere cu Jurgen Klopp. Marcel Răducanu, despre antrenorul momentului: "M-a chemat pe scenă! Se vedea pe el că vrea să învețe"

Marcel Răducanu (67 de ani), fostul jucător al Stelei și al Borussiei Dortmund, a vorbit despre Jurgen Klopp, antrenorul lui Liverpool, care este aproape de o performanță uriașă.

În acest sezon, Klopp a câștigat deja Cupa Ligii Angliei, iar Liverpool este calificată în semifinalele Ligii Campionilor și finala Cupei Angliei. Mai mult, formația de pe Anfield păstrează șanse reale la titlu, fiind la un punct în spatele liderului Manchester City, cu șapte meciuri rămase de disputat.

Marcel Răducanu, despre Jurgen Klopp

Marcel Răducanu a povestit la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro Arena, că a avut ocazia să stea de vorbă cu Jurgen Klopp la un eveniment al Borussiei Dortmund. Fostul internațional român spune că și-a dat seama din start de calitățile germanului.

"Noi ne-am bucurat toți când am auzit că preia Borussia. Îl știam de la Mainz, unde a fost jucător și antrenor. Era un antrenor tânăr, se vedea pe el că vrea să învețe și să preia o echipă ca lumea. A avut succes, a format o echipă, a adus jucători tineri, Mario Gotze a debutat atunci sub comanda lui.

Într-o zi, am fost invitat și eu de un ziar local, am mers la un spectacol. Am stat cu el la masă, am băut o bere. M-a chemat pe scenă, am vorbit despre fotbal. Un băiat simplu, un antrenor imens, a dovedit-o și la Liverpool. A făcut foarte multe pentru Dortmund. Mulți speră că se va întoarce la Borussia cândva", a spus Marcel Răducanu, la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro Arena.

  • 1982 - 1988 este perioada în care Marcel Răducanu a jucat la Borussia Dortmund, reușind să marcheze 35 de goluri în 186 de apariții

Jurgen Klopp și-a început cariera de antrenor în 2001, la Mainz, formație la care a jucat timp de 11 ani și alături de care a reușit promovarea în Bundesliga din postura de tehnician, în 2004, performanță despre care germanul spunea recent că este cea mai mare din cariera sa, în ciuda trofeului Champions League din palmares.

În 2008, după șapte ani la Mainz, Klopp a preluat Borussia Dortmund, formație alături de care a câștigat cinci trofee, inclusiv două titluri în Bundesliga, dar și să dispute o finală de Champions League.

Din 2015, Klopp antrenează la Liverpool, echipă căreia a reușit să-i readucă gloria și să cucerească cele mai importante trofee - Liga Campionilor și titlul în Premier league.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!