Laurențiu Reghecampf, criticat de presa din Azerbaidjan: "Nu își doresc să mai lucreze cu el, cea mai neinspirată alegere"

Laurențiu Reghecampf, criticat de presa din Azerbaidjan: Nu își doresc să mai lucreze cu el, cea mai neinspirată alegere Fotbal extern

Laurențiu Reghecampf, antrenorul lui Neftchi Baku, are viață grea cu jurnaliștii în Azerbaidjan. 

După 23 de etape, Neftchi Baku pare condamnată la locul 3. Echipa lui Reghecampf se află la nu mai puțin de 13 puncte în spatele liderului Qarabag și la șapte lungimi în spatele celei de-a doua clasate, Sabah Baku. 

Înaintea confruntării cu Qarabag, în publicația azeră Sportinfo a apărut un editorial dur la adresa lui Laurențiu Reghecampf, dar și a oficialilor de la Netfchi.

"Cea mai neinspirată alegere a clubului, antrenorul Laurențiu Reghecampf. Cei care l-au adus au trădat-o pe Neftchi. Nu am mai văzut un antrenor ca el în ultimii ani. Prezența lui îi îngrijorează pe jucător. Nu își mai doresc să joace", a declarat jurnalistul Ilkin Vaqifoglu, potrivit sportinfo.az.

Echipa lui Reghecampf pare ”condamnată” la locul trei, departe de pretențiile la titlu, pentru care se bat în acest sezon Qarabag și Sabah.

Șansa la un trofeu pentru Reghecampf în acest sezon este Cupa, acolo unde Neftchi este calificată în semifinalele care se vor disputa în luna aprilie.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!