Lionel Messi a fost desemnat sportivul anului!
Lionel Messi se află la Inter Miami în acest moment.
Câştigător al Cupei Mondiale din Qatar în urmă cu puţin mai puţin de un an şi câştigător al celui de al optulea Balon de Aur la 30 octombrie, argentinianul Lionel Messi a fost ales "Sportivul anului" de către revista Time.
Messi, care nu a mai jucat de la meciul Brazilia-Argentina (0-1) din 22 noiembrie, nu va mai evolua în MLS (liga profesionistă americană) până în februarie 2024.
Clubul său, Inter Miami, a terminat pe locul 14 (din 15) în Conferinţa Est, ratând astfel calificarea în faza finală a campionatului, a căruimare finală are loc sâmbătă, între Columbus Crew şi Los Angeles FC, scrie news.ro.
E gata! Leo Messi se reunește cu cel mai bun prieten la Inter Miami
De când a ajuns în Major League Soccer (MLS), presa din străinătate a tot zvonit faptul că Luis Suarez va ajunge și el lângă vechiul său prieten de la FC Barcelona în Statele Unite ale Americii.
Starul uruguayan e legitimat în acest moment la Gremio în primul eșalon al Braziliei. Cotat la patru milioane de euro, conform site-urilor de specialitate, atacantului îi expiră contractul chiar la finalul acestui an.
Potrivit GOAL, care a citat cotidianul Miami Herald, Luis Suarez nu a semnat încă înțelegerea cu Inter Miami, dar cel mai probabil o va face când își va ispăși contractul cu Gremio.
Asta înseamnă că după mai bine de trei ani Leo Messi și Luis Suarez se vor reuni în America, la Inter Miami, unde s-ar putea să-și încheie și carierele fotbalistice.
Cei doi au fost colegi la FC Barcelona pentru șase ani. Luis Suarez ajungea în 2014 la catalani, după ce fusese achiziționat pentru aproape 82 de milioane de euro de la Liverpool.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News