Lionel Messi, la un pas să fie rivalul lui Cristiano Ronaldo. Motivul neașteptat pentru care a refuzat Arabia Saudită
Lionel Messi (36 de ani) a semnat cu Inter Miami în iulie 2023, după două sezoane petrecute la PSG.
Cotat la 35 de milioane de euro, conform site-urilor de specialitate, starul argentinian mai are contract cu gruparea din Major League Soccer (MLS) până la finalul lui decembrie 2025.
Într-un interviu acordat The Times, David Beckham a dezvăluit că s-a temut ca Messi să nu revină la FC Barcelona în pauza de vară: "Știam întotdeauna că va exista concurență. Momentul în care am fost puțin îngrijorat a fost când Barcelona a arătat interes. Clubul îi atinge evident coardele sensibile, și nu a avut niciodată o despărțire așa cum merita acolo".
Dezvăluirile lui Lionel Messi despre transferul lui Inter Miami
La finalul sezonului cu PSG, starul argentinian a avut mai multe variante de transfer, inclusiv din Arabia Saudită, de unde oferta financiară era una considerabilă, însă a ales să meargă în MLS.
"Adevărul este că, din fericire, am avut pe masă mai multe opțiuni care erau interesante. A trebuit să le analizez, să mă gândesc la ele și să le cântăresc împreună cu familia mea înainte de a mă decide în cele din urmă să merg la Miami. Prima opțiune a fost să mă întorc la Barcelona, dar acest lucru nu a fost posibil. Am încercat să mă întorc, dar nu s-a întâmplat.
Este, de asemenea, adevărat că apoi m-am gândit mult să merg în Arabia Saudită, o țară pe care o cunosc și care a creat o competiție puternică, capabilă să fie o ligă importantă pe termen scurt. Ca ambasador al turismului, a fost o destinație care m-a atras, mai ales pentru că m-am bucurat de fiecare dată când am vizitat-o, fotbalul este și el în creștere. Era vorba de Arabia Saudită sau de MLS, două opțiuni foarte interesante pentru mine", a povestit Lionel Messi, într-un interviu acordat pentru The Times.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News