Lionel Messi nu a avut loc pe lista lui Iniesta: „Ei sunt cei 5 jucători cu care mi-a plăcut cel mai mult să joc”
Andres Iniesta (38 de ani), acum la Vissel Kobe, a dezvăluit care sunt jucătorii alături de care s-a simțit cel mai bine pe teren.
Surprinzător este faptul că Iniesta nu l-a introdus în acest top și pe Lionel Messi, fostul său coleg de la FC Barcelona, câștigător a șase Baloane de Aur.
Messi nu a avut loc pe lista lui Iniesta
„Mi-ar plăcea ca Riquelme să mă invite pe La Bombonera (n.r. - stadionul celor de la Boca). Din câte am auzit și din câte mi-au fost spuse, atmosfera de acolo este spectaculoasă.
Îmi place fotbalul argentinian. Am mai schimbat mesaje cu Riquelme, am rămas în contact. A fost special să împart vestiarul cu el, să-l urmăresc antrenându-se și jucând. Cei 5 jucători cu care mi-a plăcut cel mai mult să joc sunt Xavi, Neymar, Eto'o, Busquets și Roman”, a spus Iniesta, citat de Diario AS.
Andres Iniesta a petrecut 16 ani în tricoul Barcelonei (iulie 2002 - iulie 2018), timp în care a îmbrăcat de 674 ori tricoul catalan, a marcat 57 de goluri și a oferit 138 de pase decisive.
Mijlocașul central de 38 de ani evoluează în momentul de față cu Vissel Kobe, prima ligă din Japonia, și mai are contract cu japonezii până în ianuarie 2024.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News