Ianis Hagi a avut un 2024 foarte dificil la Rangers. În vară, clubul a făcut tot posibilul să scape de el, însă n-a găsit nicio formație dispusă să plătească atât suma de transfer, de 1,5 milioane de euro minim, cât și salariul fotbalistului, de peste un milion de euro pe an.
În aceste condiții, aventura românului la Glasgow a continuat doar datorită conjuncturii. Dar, într-o primă fază, părea că Ianis va fi „omul invizibil“ la Rangers, în condițiile în care nici șefii clubului, nici managerul Philippe Clement n-aveau o părere bună despre el. Spre lauda sa, internaționalul român a schimbat situația. În ambele privințe!
Mai întâi, Ianis a acceptat o reducere salarială, de aproape 300.000 de euro pe an din ce s-a vehiculat. Apoi, continuând să se pregătească cu seriozitate, inclusiv când a fost trimis la Rangers B, mijlocașul l-a impresionat pe Philippe Clement.
Și, treptat, Hagi jr a revenit la prima echipă, mai întâi pe bancă, iar apoi cu minute, tot mai multe, pe teren. Acum, românul are trei partide succesive, toate în campionat, în care a fost în formula de start. Și, în două dintre ele, a avut contribuții la victoriile obținute, oferind pase de gol sau declanșând acțiunile care au dus la marcarea golului.
Pe fondul acestei situații, scoțienii au identificat o mare problemă, la ora actuală, în cazul lui Ianis Hagi. Concret, acesta trebuie să iasă, din nou, din lotul lui Rangers, deși echipa ar fi avut mare nevoie de el. Din păcate, românul n-a fost trecut pe lista UEFA, în debutul sezonului, întrucât, în acel moment, se afla în conflict cu conducerea. Iar acum, când problemele s-au rezolvat, lista UEFA nu mai poate fi modificată până după terminarea meciurilor din grupa Ligii Europa.
Așadar, Hagi jr va rata partida de mâine (ora 22.00), Rangers – Tottenham, din etapa a 6-a a Ligii Europa. Absența sa a fost remarcată de Barry Ferguson, fost jucător la formația din Glasgow.
„Sunt încântat pentru Ianis Hagi, fiindcă, în mod sigur, i-a fost greu în ultima perioadă. Mă refer la ultimele patru, cinci luni. Pentru că nu știa încotro se îndreaptă cariera lui. Dar a depășit această situație și și-a arătat calitatea. Și a jucat bine. De aceea, e dezamăgitor că nu-l vom avea disponibil pentru meciul de joi, cu Tottenham“, a spus Barry Ferguson.
Deși va rata această confruntare europeană, Ianis Hagi va fi disponibil, în weekend, pentru o partidă uriașă. Duminică, de la ora 17.30, e programat derby-ul campionatului scoțian, Celtic – Rangers. În clasament, cele două formații sunt despărțite de 11 puncte. Celtic e lider cu 43 de puncte, iar Rangers e pe 3, cu 32 de puncte.