Marius Șumudică, victorie importantă în Arabia Saudită! S-a distanțat de zona locurilor retrogradabile
Al-Raed, echipa lui Marius Șumudică, s-a impus cu 2-1 pe terenul celor de la Damac, în etapa cu numărul 12 din Arabia Saudită.
Cu Silviu Lung Jr. în poartă și fără Alex Mitriță, Al-Raed a condus cu 2-0 încă din minutul 19, prin golurile marcate de El Berkaoui și Tavares.
Marius Șumudică, victorie în Arabia Saudită!
Damac putea reduce din diferență în minutul 29, prin Soudani, care a ratat o lovitură de la 11 metri.
Gazdele au punctat pentru 1-2 în minutul 82, dar nu au mai avut timp pentru golul egalizator și Al-Raed a plecat cu toate cele trei puncte de pe terenul fostei echipe a lui Constantin Budescu.
Cu aceste trei puncte, Al-Raed a ajuns pe locul zece și s-a distanțat, temporar, de zona retrogradabilă. Cu 15 punte, echipa lui Șumudică este pe locul zece, la zece puncte distanță de ”zona roșie”.
În următoarea etapă, Marius Șumudică va avea parte de un duel dificil, cu Al-Hilal, una dintre echipele ”cu pretenții” din campionatul Arabiei Saudite.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News