Atacantul lui Al Nassr este singurul jucător care se poate lăuda cu această performanță, iar portughezul a dezvăluit că obiectivul său pentru următorii ani ai carierei s-a schimbat.

Cristiano Ronaldo susţine că este concentrat să fie jucătorul perfect de echipă la Al Nassr, decât să mai strângă alte recorduri.

"Nu mai este important acum dacă sunt cel mai bun sau nu, nu mai mă interesează acest lucru. Este bine ca un jucător să marcheze goluri, dar pentru mine este mai bine ca echipa să câştige.

Am fost obişnuit să dobor recorduri, dar nu mai sunt interesat. Cel mai important lucru pentru mine acum este să mă bucur şi să ajut Al Nassr şi pe colegii mei să câştige", a declarat lusitanul.

Ce cadou i-au făcut arabii lui CR7 după ce portughezul a ajuns la 900 de goluri în carieră

Înainte de startul meciului dintre Al Nassr și Al Ahli, arabii i-au pregătit un tricou special lui Cristiano Ronaldo cu numărul 900 pe spatele acestuia și tipărit ”GOAT” (n.r. cel mai bun din istorie).

După ce a intrat din nou în istorie, Cristiano Ronaldo a mărturisit că a fost un moment emoționant pentru el.

”Înseamnă mult. E o bornă pe care am vrut să o ating de mult timp. Știam că o să ajung la acest număr, pentru că am continuat să joc, s-ar fi întâmplat în mod natural. 

A fost un moment emoționant, pentru că e o bornă. E o bornă unică în cariera mea”, a spus Cristiano Ronaldo după Portugalia - Croația.