Maxim poate pleca si el de la Gaziantep! Liderul din Turcia il vrea pentru a-si asigura castigarea titlului

Maxim poate pleca si el de la Gaziantep! Liderul din Turcia il vrea pentru a-si asigura castigarea titlului Fotbal extern

Viitorul lui Alexandru Maxim la Gaziantep e incert, dupa ce lui Marius Sumudica i-a fost reziliat contractul.

Maxim este unul dintre cei mai in forma jucatori din Super Lig, iar evolutiile sale foarte bune nu au trecut neobservate de cluburile importante din Turcia. Clubul cel mai interesat de fotbalistul roman este chiar liderul campionatului, Besiktas Istanbul, acolo unde antrenorul Sergen Yalcin este un fan al lui. La finalul lunii decembrie, fostul jucator de la Galatasaray, Fenerbahce si Besiktas a tatonat pentru prima data un eventual transfer al lui Maxim, Sumudica dezvaluind atunci ca ”translatorul meu a lucrat in trecut cu Sergen, antrenorul lui Besiktas. Si inaintea meciului direct s-a dus sa il viziteze. 'De unde ati adus jucatorul asta cu numarul 44, pe Maxim? Cum ati pus mana pe el?', a intrebat Sergen. Translatorul meu a spus: 'Il cunoaste Coach'. Sergen a zis: 'Unul dintre cei mai buni mijlocasi din ultimii ani in Turcia. Foarte bun, imi place mult'. 

Besiktas are in palmares 15 titluri in campionatul turc, ultimul in 2017, si 9 Cupe ale Turciei, iar lotul actual este unul dintre cele mai echilibrate si valoroase din Super Lig. Daca va ajunge sa fie transferat de "Vulturi", Maxim se va lupta pentru un loc de titular cu sarbul Adem Ljaici (ex-Fiorentina, AS Roma, Inter Milano si Torino), ghanezul Bernard Mensah (ex-Atletico Madrid, Getafe, Vitoria Guimaraes, imprumutat de la Kayserispor), canadianul Atiba Hutchinson (ex-FC Copenhaga si PSV Eindhoven, capitanul echipei) si turcul Oguzhan Azyakup (vicecaputanul echipei, crescut la academiile lui AZ Alkmaar si Arsenal). Gaziantep are probleme financiare si transferul lui Maxim ii poate aduce 2 milioane de euro, in conditiile in care romanul a venit liber de contract. Prin acesta mutare, Besiktas poate dezechilibra fosta echipa a lui Sumudica, una dintre pretendentele la titlul de campioana in acest sezon. 

Alexandru Maxim (30 ani) a mai jucat pentru Espanyol B (2009-2010), CF Badalona (2010-2011), Pandurii Tg. Jiu (2011-2013), VfB Stuttgart (2013-2017), Mainz 05 (2017-2020) si Gaziantep FK (2020-2021). El are 44 de selectii la nationala Romaniei si 6 goluri marcate, participand la Euro 2016. In acest sezon, Maxim este unul dintre cei mai in forma jucatori din Turcia, avand 18 prezente si 10 goluri pentru echipa sa, care este revelatia primei ligi turce si ocupa pozitia a patra in clasament. Mijlocasul este cotat la 2.6 milioane de euro si are un salariu de 450.000 de euro pe an. Besiktas este unul dintre cele mai mari cluburi din fotbalul turc, aici mai jucand romanii Ion Barbu (1970-1971), Corneliu Popa (1969-1970), Marius Maldarasanu (2003), Adrian Ilie (2003-2004) si Daniel Pancu (2002-2006) si antrenand Mircea Lucescu (2002-2004) si Ted Dumitru (1970-1971).   

ARTICOLE PE SUBIECT

















Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!