Meciul lui PAOK din Cupa Greciei, anulat din cauza zăpezii. Situație teribilă din cauza condițiilor meteo
PAOK Salonic s-a calificat în semifinalele Cupei Greciei.
Formația antrenată de Răzvan Lucescu a trecut în sferturile de finală de Panathinaikos, în urma unei duble în care a obținut o victorie și un egal.
În semifinale, PAOK a înfruntat pe Lamia, meciul tur urmând să se dispute pe 09 februarie, însă a fost anulat din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Grecia este lovită în această perioadă de ninsori puternice, iar stadionul din Lamia a fost acoperit de zăpadă cu câteva ore înainte de fluierul de start. (sursa foto)
Răzvan Lucescu, despre experiența de la PAOK Salonic
Întrebat dacă poate compara fanii echipei sale cu cei ai Rapidului, Răzvan Lucescu a susținut că o astfel de comparație nu poate fi făcută, deoarece suporterii greci trăiesc la o altă intensitate meciurile favoriților.
„Nu există comparație, cu tot respectul. În favoarea celor de aici (n.r - din Grecia). Ca să înțelegeți foarte bine ar trebui să trăiți aici. În afară că Grecia este o țară care trăiește foarte puternic emoțional, PAOK este ceva special. Este în nordul Greciei, este opusul Atenei, e o zonă mai amărâtă din punct de vedere economic. Dacă vrei, da, ca Napoli cu nordul Italiei.
E incredibil! Pasiunea se transmite în familie și nu mă refer la tată-fiu, ci la familii întregi. Când mergem spre stadion e o pasiune... oameni în vârstă, tineri, în cupluri, oameni cu câte doi copii în brațe aruncă către autocar, gesticulează. N-ai posibilitatea să compari. Vă spun, e incredibilă energia degajată.
Sigur, în momentele de dificultate se transformă în ceva negativ, într-o presiune uriașă. Poate uneori e greu de gestionat”, a spus Răzvan Lucescu, la emisiunea Superfanii.
Răzvan Lucescu: "Nu există comparație între fanii lui PAOK și cei ai lui Rapid. La PAOK e ceva special" pe www.sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News