Messi a doborat recordul marelui Pele, dar Santos nu este de acord! Care este argumentul clubului brazilian
Messi a devenit jucatorul cu cele mai multe goluri marcate pentru un singur club, dupa ce a inscris reusita cu numarul 644.
Chiar daca argentinianul a fost felicitat de catre Pele, clubul Santos nu este de acord cu doborarea acestui record. Echipa braziliana a postat pe site-ul echipei un mesaj in care contesta recordul lui Messi.
Fernando Ribeiro, istoricul echipei, sustine ca Pele a marcat mai multe goluri pentru Santos decat se credea initial. In afara celor 643 de goluri oficiale, legenda braziliana ar mai fi inscris alte 448 de goluri in partide oficiale cu adeversari puternici, in competitii care respectau normele impuse de catre FIFA.
"Cele 448 de goluri care nu sunt luate in calcul au fost marcate impotriva unora dintre cele mai mari echipe de la acea vreme. América (Mexic) si Colo Colo (Chile) au incasat fiecare cate 9 goluri de la Pele.
Internazionale Milan, una din cele mai bune echipe din Europa, a primit 8 goluri. Iar lista poate continua cu River Plate, Boca Juniors, Real Madrid, Juventus, Lazio, Napoli, Benfica sau Anderlecht.
Chiar si Barcelona, echipa unde joaca acum Messi, a fost victima lui Pele care i-a dat 4 goluri in 4 intalniri", a scris istoricul echipei.
Istoricul considera ca golurile marcate de Pele sunt la fel de importante ca cele inscrise de Messi in Spania, deoarece in acei ani, competitiile aveau o alta structura.
Campionatul din Brazilia, Paulista, avea loc doar intre iulie si decembrie, iar apoi urma Campionatul Rio - Sao Paulo, care se desfasura pe durata a 4 luni. In restul intervalului de timp, Santos juca la turnee pe bani pentru a-si plati jucatorii. Aceste competitii se desfasurau in diverse tari din lume, iar Pele ar fi marcat multe goluri la acest timp de turnee.
In vremea cand Pele evolua ca fotbalist profesionist, nu exista un calendar FIFA, astfel ca brazilianul nu a jucat la Santos doua luni in anii 1962, 1966, 1969 si 1970, timp in care evolua pentru Brazilia la Campionatele Mondiale.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News