Lionel Messi (37 de ani) mai are de așteptat până să cucerească și America! Pentru că Inter Miami a fost foarte departe de titlul în Major League Soccer (MLS) și în stagiunea care tocmai s-a încheiat.
Echipa lui Messi s-a clasat pe locul 1, după sezonul regulat, însă când au început partidele din play-off, cele pe viață și pe moarte, a clacat repede. Concret, după primul tur, când Inter Miami a fost eliminată de Atalanta United după trei meciuri.
În aceste condiții, cu ultramediatizata echipă a lui Messi ieșită din cărți, titlul a ajuns pentru a 6-a oară în vitrina celor de la Los Angeles Galaxy. Această formație s-a impus, sâmbătă, în finala MLS, în faţa celor de la New York Red Bulls (2-1).
A fost nevoie de zece ani pentru ca Los Angeles Galaxy să câştige din nou „MLS Cup”, denumirea oficială a finalei campionatului nord-american.
Învingându-i pe New York Red Bulls (2-1) sâmbătă, pe modestul, dar entuziastul stadion Carson (26 812 spectatori prezenţi), franciza californiană a adăugat un al 6-lea titlu la palmaresul său, după cele cucerite în 2002, 2005, 2011, 2012 şi 2014. LA Galaxy deține recordul la acest capitol, potrivit news.ro.
Consolarea lui Messi: va fi la Mondialul Cluburilor
Deşi a fost încoronată campioană MLS, Los Angeles Galaxy nu va putea participa la Cupa Mondială a Cluburilor FIFA, care va avea loc în Statele Unite în perioada 15 iunie - 13 iulie 2025. În schimb, FIFA a oferit o invitaţie echipei Inter Miami, care a încheiat sezonul regulat cu cel mai bun bilanţ din campionat.
Seattle Sounders s-a calificat, de asemenea la turneu după ce a câştigat Liga Campionilor CONCACAF în 2022, dar a fost eliminată în finala Conferinţei de Vest în acest sezon de Galaxy.