Duminică, Midtjylland a suferit un eșec drastic contra lui Brondby, pe teren propriu, scor 1-5, în etapa a 14-a din Danemarca. Echipa pregătită de Thomas Thomasberg riscă acum să piardă primul loc în campionat.
Eșec istoric pentru Midtjylland în Danemarca. Fanii au plecat de la stadion
Brondby a deschis scorul după doar 10 minute prin Mathias Kvistgaarden, însă Midtjylland a restabilit egalitatea în prelungirile primei reprize, după ce atacantul polonez Adam Buksa a transformat un penalty.
În repriza secundă, nimic nu a mai funcționat pentru Midtjylland. Brondby a mai înscris de două ori prin japonezul Yuito Suzuki (52', 61'), iar Mathias Kvistgaarden a realizat tripla cu două reușite de pe final (71', 83'). Brondby s-a impus astfel cu 5-1 și a urcat pe locul 5.
Fanii lui Midtjylland și-au pierdut răbdarea încă din minutul 71, când Brondby a făcut 4-1: "Suporterii încep să plece de la stadion. Publicul și jucătorii sunt șocați. Midtjylland este extrem de vulnerabilă pe contraatacuri, iar Brondby le execută exemplar, perfect", a scris Tipsbladet.
"Este un eșec istoric pentru Midtjylland. Prima dată când echipa pierde la diferență de patru goluri pe MCH Arena. Rar a fost văzută Midtjylland prăbușindu-se într-un asemenea mod", au mai scris danezii.
Midtjylland, 4 înfrângeri în ultimele 6 meciuri. Urmează duelul cu FCSB
Pentru Midtjylland a fost al doilea eșec contra lui Brondby din această săptămână. Viitoarea adversară a lui FCSB a fost eliminată în optimile Cupei după 0-1 în deplasare.
Midtjylland, care are 4 înfrângeri în ultimele 6 jocuri oficiale, riscă acum să piardă primul loc în campionat. Are 27 de puncte, însă poate fi depășită de FC Copenhaga (25p), care joacă luni.
FCSB - Midtjylland se joacă joi, de la ora 19:45, pe Arena Națională, în etapa a patra din faza principală Europa League. Danezii sunt neînvinși în această competiție, au 7 puncte și ocupă locul 7.