Acest lucru s-a întâmplat și în cazul lui Florinel Coman, care a revenit în Qatar, după ce a fost în România.

Boban Nikolov, vacanță în Qatar

Fostul jucător de la FCSB a mers în Qatar pentru a petrece câteva dintre zilele libere pe care le-a avut, ocazie cu care a petrecut alături de Florinel Coman, cei doi fiind colegi la campioana din Superligă.

În prezent, Boban Nikolov (30 de ani) evoluează la Borac Banja Luka, în Macedonia, unde a bifat 19 partide în acest sezon.

Boban Nikolov, mijlocașul în care își punea speranțele Gigi Becali în toamna lui 2022

”L-am luat pe Nikolov. Când am bani, fac! Caut un mijlocaș care să dirijeze orchestra. 

Văd că Edjouma a început să se încadreze în ceea ce vreau, alături de Olaru. Dar vreau unul mai plimbăreț, care să fie pe tot terenul, genul lui Bauza. 

L-am întrebat pe Tănase despre Nikolov, iar el mi-a spus că e un jucător de tipul lui Oaidă, dar puțin mai bun. El recuperează și pasează, dar, cel mai important, nu pierde mingea”, explica Gigi Becali, patronul lui FCSB, în septembrie 2022, la Pro Arena.

Transferat atunci de la Sheriff Tiraspol, Nikolov a jucat însă puțin la FCSB, 11 partide în campionat și alte 2 meciuri în Cupa României.