Mircea Lucescu a pus capăt speculațiilor după plecarea de la Dinamo Kiev: "Am decis să fac imediat lucrul acesta"
Mircea Lucescu (78 de ani) și-a anunțat plecarea de la Dinamo Kiev, lăsând de înțeles că ar putea însemna și finalul carierei profesionale.
Mircea Lucescu, detalii noi despre decizia de a pleca de la Dinamo Kiev
Antrenor român a făcut precizări despre hotărârea de a-și da demisia de la Dinamo Kiev, explicând că încă nu se gândește la o retragere definitivă din cariera profesională.
"Nu suntem atât de siguri că sunt momente de final. Era un moment în care trebuia să iau o decizie. Sunt trei ani de când sunt aici, am nimerit perioada pandemiei, apoi perioada războiului. Am încercat să construim o echipă nouă, jucătorii cu experiență erau solicitați în străinătate. Am făcut destul de multe pentru fotbalul ucrainean.
A venit momentul în care trebuia să mă gândesc la cineva mai tânăr care să poată să aibă o relație mai potrivită cu jucătorii tineri. Decizia era luată dinainte, am mai avut-o de două ori. Momentul cel mai dificil era la începutul partidelor, la momentele de reculegere.
Am considerat că este momentul să mă retrag, să-mi asum responsabilitatea pentru toate rezultatele din ultima perioadă, chiar dacă astăzi am jucat foarte bine. Pentru un antrenor cu experiența mea, trebuie să știe când să se retragă.
Mi-am dorit să joc acest meci cu Shaktior, vorbisem deja cu președinții, știau ce urmează să se întâmplă. Noi avem o echipă creată doar cu jucători de la Academie, nu mai avem aceeași putere financiară.
"Dacă îl consultam pe președinte, mă convingea să rămân"
De două, trei ori m-au refuzat conducătorii, atunci am decis să fac imediat lucrul acesta, fără să mai cer opinia. Cred că am făcut foarte bine, mă întorc acasă.
Dacă sănătatea îmi va permite, voi continua. Pentru mine, fără fotbal nu mai e viață. Cum să simt în antrenamente, cum conduc.. Aici nu s-au gândit nici un moment că mă retrag, dar m-am gândit că e în favoarea echipei. Dacă îl consultam pe președinte, mă convingea să rămân.
Mă întorc acasă, văd cum mă simt. Am nepoți, strănepoți, văd cum mă simt. Sigur nu pot fără fotbal, dar depinde de sănătate. Dacă mă gândesc la finalul carierei de antrenor, înseamnă că se termină și viața. Încă nu mă îngropați! Vreau să cred că nu este finalul carierei mele", a declarat Mircea Lucescu, la Digi Sport.
Mircea Lucescu a plecat de la Dinamo Kiev după o înfrângere cu Șahtior, echipa la care a obținut cele mai importante performanțe din cariera sa de antrenor (opt titluri, șapte cupe, șase Supercupe și o Cupă UEFA).
Tehnicianul român a preluat Dinamo Kiev în iunie 2020, iar până acum a strâns 118 meciuri pe banca echipei lui Igor Surkis. A fost al doilea cel mai lung ”mandat” din cariera sa, după cel de la Șahtior.
Mircea Lucescu a plecat de la Dinamo Kiev (03/11/2023) pe www.sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News