Mircea Lucescu, atacat dur de soția unui jucător istoric al lui Shakhtar: ”Un cuțit în inimă”
Mircea Lucescu a scris istorie pentru Shakhtar Donetsk, iar acum o antrenează pe Dinamo Kiev, marea rivală a clubului.
Tatăl lui Răzvan Lucescu a stat pe banca echipei din Donetsk 12 ani, din 2004 până în 2016, reușind să câștige 22 de trofee în acest interval. În 2020, acesta a ales să o trădeze pe Shakhtar și a semnat cu Dinamo Kiev, marea rivală.
Nadezhda Navrotskaya, fosta soţie a lui Anatoliy Tymoshchuk, fotbalist ce a evoluat pentru Shakhtar Donetsk între 1997 și 2007, l-a atacat dur pe Lucescu.
„El (n.r. – Anatoliy Tymoshchuk) a fost crescut la o școală de fotbal din Kiev și putea ajunge la Dinamo, însă nu a făcut-o din cauza modului în care era tratat la școală – era insultat, bătut, i se lua mâncarea. Erau niște condiții foarte proaste, dar a contat cel mai mult atitudinea celorlalți copii. A rămas cu un resentiment după acea perioadă și nu s-a mai pus problema să meargă la Dinamo.
Acum, Mircea Lucescu e la Dinamo… într-un fel, înțeleg că e cumva normal, dar cred că e mai bine să nu faci astfel de lucruri. Cred că plecarea lui Lucescu la Dinamo este un cuțit în inima lui Ahmetov (n.a. – Rinat Ahmetov, patronul lui Șahtior). Nu e corect să faci asta. După ce a lucrat atât de mulți ani cu un om, să îl înjunghie…
Nici nu contează cum te-ai despărțit de omul respectiv, nici nu știu modul în care Lucescu s-a despărțit de Ahmetov. Ai o istorie comună cu omul ăsta și să îți fie atât de ușor să faci asta? Eu n-aș face așa, cu siguranță.”, a declarat Navrotskaya, conform sport.ua.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News