Mircea Lucescu și-a prelungit înțelegerea cu Dinamo Kiev! „Fără el, nu-mi imaginez cum s-ar putea dezvolta echipa”
Antrenorul român și-a prelungit înțelegerea cu echipa din Ucraina, pentru încă un sezon.
Dinamo Kiev anunțase în vara acestui an că i-a prelungit înțelegerea lui Lucescu până în 2023, însă oficialii clubului au luat decizia de a-i prelungi contractul pentru încă un sezon, adică până în 2024.
„De ce i-am preleungit contractul până în 2024? Să-i dea Dumnezeu sănătate! Dacă mâine jucătorii mei ar afla că Lucescu pleacă la finalul sezonului, ce atitudine vor mai avea ei faţă de muncă?
Nu se vor gândi ei că mâine vine alt antrenor? La începutul campionatului, Lucescu nu a putut asista la meciuri şi asta i-a afectat enorm pe tinerii jucători. Numai analizele lui, pregătirea pe careo face ne oferă posibilitatea de a obţine rezultate pozitive.
Fără el, nu-mi imaginez cum s-ar putea dezvolta echipa. Astăzi sunt mulţumit de munca echipei, îmi scot pălăria în faţa lui Lucescu, la vârsta lui să lucrezi aşa...”, a declarat Surkis, patronul clubului, potrivit sport.ua.
Dinamo Kiev conduce detașat în campionat, după ce s-au scurs nouă etape din acest sezon, cu 25 de puncte din 27 posibile. Echipa lui Lucescu este urmată în clasament de rivala Șahtior Donețk, cu 22 de puncte.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News