Mirel Rădoi s-a lămurit după ce a pierdut primele două meciuri în Arabia Saudită
Mirel Rădoi (41 de ani) a pierdut primele două meciuri după numirea în funcția de antrenor la Al Tai, în campionatul Arabiei Saudite, iar antrenorul român a tras primele concluzii.
Fostul selecționer a pierdut la limită ambele meciuri, 1-2 contra lui Al Shabab și 0-1 împotriva lui Al Ittihad. În ultimul joc, disputat sâmbătă, Al Tai a încasat golul în minutul 90+5.
Mirel Rădoi, antrenor Al Tai: "Avem probleme în ofensivă. Nouă zile nu sunt suficiente"
După meci, Rădoi a oferit primele impresii după revenirea în Arabia Saudită, de această dată în calitate de antrenor, dar și despre marea problemă identificat la echipa sa - ofensiva.
"Diferența dintre perioada în care eram jucător la Al Hilal și cea de acum, în care sunt antrenor al Al Tai, este nivelul. Când jucam, erau patru echipe puternice care se luptau la titlu. Acum, toate echipele atacă și vor să câștige, iar asta oferă mai multă competitivitate campionatului.
Cred că am făcut un meci bun contra lui Al Ittihad. Am irosit două șanse de a marca pe final. Puteam să câștigăm, însă, în cele din urmă, am pierdut.
Jucătorii pe care îi am pot progresa. Nu avem nevoie de alți jucători. Problema lui Al Tai nu este pe faza defensivă, ci pe cea ofensivă. Am avut șase ocazii în cele două meciuri și nu am marcat. Nouă zile nu sunt suficiente să evităm niște greșeli", a spus Mirel Rădoi, citat de Kooora.
Al Tai, cu 18 puncte în 16 meciuri (6 victorii și 10 înfrângeri), ocupă locul 10 în camionatul Arabiei Saudite, fiind la cinci lungimi peste prima poziție retrogradabilă. Noua echipă a lui Mirel Rădoi are cinci eșecuri consecutive.
"Înainte să semnez cu Al Tai, cunoșteam situația echipei foarte bine, dar am acceptat provocarea. E ușor să vorbesc despre obiectivele mele, însă prefer să spun că vreau să adun cât mai multe puncte și să încheiem cât mai sus", a mai declarat Rădoi.
Următorul meci al lui Al Tai este programat vineri, de la ora 15:00, contra lui Al Ettifaq, ocupanta locului 9 din campionatul Arabiei Saudite.
- 30 iunie 2024 este data la care expiră contractul lui Mirel Rădoi cu Al Tai
- ianuarie 2009 - iunie 2011 este perioada în care Mirel Rădoi a fost jucător în Arabia Saudită, la Al Hilal
VIDEO Mirel Rădoi, înainte de plecarea în Arabia Saudită (24.01.2023)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News