Mirko Pigliacelli i-a convins și semnează! Anunțul făcut în Italia
Mirko Pigliacelli (29 de ani), fostul portar al Universității Craiova, și-a stabilit viitorul.
Plecat de la Universitatea Craiova în vara anului trecut, Pigliacelli a semnat cu Palermo, formație alături de care a încheiat pe locul 9 în Serie B, chiar sub pozițiile care au dus la barajul pentru promovarea în Serie A.
Mirko Pigliacelli semnează un nou contract cu Palermo
Deși are un contract valabil până în 2025, Pigliacelli va semna prelungirea pe încă un sezon, conform presei din Italia, care evidențiază perioada excelentă traversată de goalkeeper-ul care a petrecut patru sezoane la Universitatea Craiova.
"Următorul care va semna prelungirea cu Palermo este Mirko Pigliacelli. Portarul care a ajuns vara trecută la echipă i-a impresionat adesea pe fani cu intervențiile sale miraculoase. Un sezon aproape perfect, care a fost pătat doar de câteva greșeli individuale.
Discuțiile pentru prelungirea contractului său cu încă un an sunt în desfășurare", scrie Live Sicilia.
Mirko Pigliacelli a jucat în toate cele 38 de meciuri ale lui Palermo din Serie B. Portarul a încasat 49 de goluri și și-a păstrat poarta intactă în 10 jocuri.
- 1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Pigliacelli, potrivit Transfermarkt
Mirko Pigliacelli: "Era timpul să plec de la Craiova. Palermo e un oraș-spectacol"
După patru ani petrecuți la formația lui Mihai Rotaru, italianul internațional cu selecții la naționalele de tineret s-a transferat în Peninsulă, în Serie B, la Palermo. A avut o brumă de speranță că Universitatea, echipă la care Marian Copilu se ocupă de transferuri, îi va prelungi contractul, însă nu s-a aflat pe 'agendă'.
"Palermo, dada, când am luat această decizie, cu acordul patronului Rotaru, eu m-am gândit că era timpul să plec pentru că trecuse mult timp. Palermo e un oraș-spectacol, e în Sicilia, echipa are suporteri minunați.
Eu mă întorc în Italia pentru echipa Palermo, nu pentru că vreau să fiu mai aproape de familie. Am auzit ca s-a vorbit de familie, de copil. Soția și copilul ar fi ajuns în România repede. De la Palermo la Roma o oră, de la Roma în România câteva ore", spunea Pigliacelli, anul trecut, într-un interviu pentru Sport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News