Doar că italianul nu a apucat să debuteze pe banca noii sale echipe. Antrenorul a invocat o problemă serioasă de familie, motiv pentru care a fost nevoit să abandoneze proiectul la care s-a înhămat.
Timp de trei ani, italianul a fost în staff-ul lui Marco Rossi la naționala Ungariei, după care și-a început cariera de antrenor principal.
Giovanni Costantino: ”Am preferat să-mi dau demisia”
”În această săptămână a apărut o problemă serioasă de sănătate în familia mea, un eveniment care m-a obligat să părăsesc Moldova, fără să știu cât va trebui să fiu plecat din țară.
Din respect pentru club, președinte și jucători, am preferat să-mi dau demisia. Vreau să-i mulțumesc președintelui că a înțeles situația.
(...) Încă din prima zi, am înțeles că această echipă are potențialul nu numai de a câștiga din nou campionatul și Cupa, ci și de a ajunge în faza principală dintr-o cupă europeană. Mulțumesc pentru tot. Forza, Petrocub”, a transmis antrenorul italian.
Giovanni Costantino a semnat în toamna lui 2023 cu FCU Craiova și a bifat 18 prezențe la cârma oltenilor. Pe deasupra, a înregistrat o medie de 1.33 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.