Toate publicațiile importante din Europa au anunțat că Vinicius Jr, starul lui Real Madrid, va câștiga în acest an prestigiosul trofeu individual, însă, chiar în ziua ceremoniei, s-a aflat că, de fapt, acesta va ajunge la Rodri, mijlocașul lui Manchester City.
Real Madrid vrea să îl transfere pe Rodri
Acest lucru le-a stârnit furia celor de la Real Madrid, care au ales să boicoteze gala care a avut loc la Paris. Madrilenii nu au făcut deplasarea, chiar dacă ”Los Blancos” au fost desemnați cea mai bună echipă din lume, Carlo Ancelotti a fost ales cel mai bun antrenor, iar Kylian Mbappe a împărțit cu Harry Kane titlul de cel mai bun atacant.
La două zile după șocul petrecut la gala Balonul de Aur, presa internațională anunță o mutare de geniu din partea celor de la Real Madrid. Florentino Perez vrea să întărească echipa la mijlocul terenului, iar prima opțiune a președintelui lui Real Madrid ar fi chiar câștigătorul Balonului de Aur, susține AS.com.
Contractul lui Rodri la Manchester City va expira abia în anul 2027
”Los Blancos” suferă la mijlocul terenului după ce Toni Kroos a decis să se retragă, iar Perez crede că Rodri poate aduce un plus uriaș de experiență la jumătatea terenului. Cu excepția lui Luka Modric, madrilenii se bazează doar pe jucători tineri în linia mediană: Eduardo Camavinga, Aurelian Tchouameni, Federico Valverde și Jude Bellingham.
Mijlocașul spaniol cotat la 130 de milioane de euro are contract cu Manchester City până în 2027.