Nani a fost transferat de Manchester United de la Sporting Lisabona şi a câştigat cu echipa antrenată de Sir Alex Ferguson patru titluri în Premier League, trofeul Champions League în 2008 şi Cupa Ligii engleze de două ori.

Nani și-a anunțat retragerea din fotbal

Nani, 38 de ani, a ajutat şi echipa Portugaliei, alături de Cristiano Ronaldo, să câştige EURO 2016.

După o perioadă de împrumut la Sporting, Nani a ajuns la Fenerbahce în 2015. A mai jucat în carieră la Valencia, Lazio, Orlando City (MLS), Venezia şi Melbourne Victory (Australia).

Fotbalistul de 38 de ani a revenit în Turcia, la Adana Demirspor, pe care a părăsit-o în mai, pentru a ajunge la formaţia portugheză Estrela Amadora la debutul sezonului în curs.

''A venit timpul să spun la revedere, am decis să îmi închei cariera de fotbalist profesionist'', a spus Nani într-un video postat duminică seara pe reţelele de socializare.

''A fost o călătorie grozavă şi vreau să mulţumesc fiecărei persoane care m-a ajutat şi m-a susţinut în momentele bune şi mai puţin bune ale carierei mele de 20 de ani şi care mi-a oferit multe amintiri de neuitat. E timpul să întorc pagina şi să mă concentrez asupra a noi obiective şi noi visuri. Obrigado. Thank you. Gracias. Grazie. Tesekkurler'', a concluzionat Nani în mesajul său.