VIDEO Naționala care a obținut prima victorie din istorie în preliminariile CM! “N-am văzut în viaţa mea atât de mulţi bărbaţi plângând”
Pakistan joacă de 75 de ani în calificările pentru Campionatul Mondial de fotbal.
Naţionala Pakistanului a obţinut, în această săptămână, prima sa victorie în preliminariile Cupei Mondiale, scor 1-0 cu Cambodgia, rezultat care este şi primul succes al pakistanezilor după 2018, relatează Reuters.
Meciul de marţi a contat pentru primul tur al preliminariilor CM, dar şi pentru primul tur al preliminariilor Cupei Asiei.
Stephen Constantine a preluat conducerea tehnică a echipei în septembrie, având ca obiectiv să pună capăt seriei de 13 înfrângeri cu un lot de jucători din care făceau parte unii care nu au mai jucat de câteva luni meciuri oficiale.
Declarațiiile selecționerului Stephen Constantine
“Este o atmosferă incredibilă. N-am văzut în viaţa mea atât de mulţi bărbaţi plângând”, a spus tehnicianul în vârstă de 61 de ani, care a antrenat, între altele, selecţionatele din Nepal, Malawi, Sudan, Rwanda şi India.
Este o performanţă imensă pentru Pakistan, a precizat el. “În istoria lor de 75 de ani s-au calificat pentru prima dată în turul doi (preliminar). Nu au mai câştigat din 2018 şi a fost primul meci acasă după opt ani şi jumătate. A fost incredibil din punct de vedere emoţional”, a adăugat Constantine.
Naționala din Pakistan, mai mult suspendată de FIFA decât activă
Locul 197 în clasamentul mondial, naţionala Pakistanului a avut interdicţie din partea FIFA pe o perioadă de 15 luni, începând din aprilie 2021, din cauza “intervenţiei nejustificate a unor terţi”. A fost a doua suspendare într-un interval de patru ani.
“Nu avem un fotbal jucat în mod regulat. Jumătate dintre jucători au joburi part-time. Asta face ca rezultatul să fie şi mai impresionant. Unii nu au jucat luni de zile”, spune selecţionerul.
news.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News