Naționala Țărilor de Jos și-a găsit selecționer! Cine este favorit să îi antreneze pe Depay și Wijnaldum
Louis van Gaal este pe punctul de a o pregăti pe naționala Țărilor de Jos pentru a treia oară.
Frank de Boer a fost demis de la cârma naționalei Țărilor de Jos după ce a fost eliminat în optimi de Cehia, 0-2. Însă olandezii au găsit un nume pentru campania Campionatului Mondial 2022.
Potrivit publicației NOS, Louis van Gaal este pe punctul de a fi investit cu o noua funcție de selecționer. Antrenorul a pregătit-o în două rânduri pe naționala Țărilor de Jos, între 2000-2001 și 2012-2014. În ambele perioade tehnicianul a avut o medie de peste două puncte pe meci, 2.00 în prima aventură și 2.21 în al doilea mandat.
La începutul lunii august, Van Gaal va împlini 70 de ani, iar ultima experiență de antrenor a fost la Manchester United, între 2014-2016. De-a lungul carierei, tehnicianul le-a mai pregătit pe Ajax, alături de care a câștigat Champions League, Barcelona, AZ Alkmaar și Bayern Munchen.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News