Nemții au reacționat sincer după 5-0 cu Ungaria: ”Am vrut să ne distrăm”
Germania a învins-o cu 5-0 pe Ungaria sâmbătă seară, în Nations League.
Nemții au primit vizita maghiarilor la Dusseldorf, pe stadionul ”Merkur-Spiel-Arena”, într-un meci care a contat pentru prima rundă din Grupa 3 a Ligii C din Nations League.
Nemții au reacționat sincer după 5-0 cu Ungaria: ”Am vrut să ne distrăm”
Jamal Musiala, starul Germaniei, a vorbit sincer după meci și a ținut să evidențieze faptul că nemții vor să se distreze pe teren și să se bucure în momentul în care joacă fotbal.
”E foarte important să te distrezi. Vrem să ne distrăm pe teren, nu să fie vorba doar de muncă din greu. Vrem să ne bucurăm de ambele părți alejocului. Când marcăm goluri, totul pare mai ușor, pentru că avem foarte multă calitate.
Toți pot juca fotbal calitativ și suntem încrezători că putem înscrie cât mai mult”, a spus Musiala, citat de TuttoMercatoWeb.
Germania - Ungaria 5-0
Niclas Fullkrug a deschis scorul în minutul 27, din pasa decisivă provenită de la Jamal Musiala. Potopul a venit însă în actul secund, moment în care nemții au punctat de patru ori.
Mai întâi, Musiala a dus scorul la 2-0 în minutul 58, ca Florian Wirtz să majoreze diferența la 3-0 în minutul 66. Pe final, Aleksandar Pavlovic și-a trecut și el numele pe tabela de marcaj.
Kai Havertz a pus cireașa pe tort în minutul 81, după ce a executat elegant o lovitură de la 11 metri și l-a învins fără probleme pe portarul ungurilor, Peter Gulacsi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News