New York Times a dezvăluit contractul pe care Lionel Messi l-a semnat cu arabii: ce trebuie să facă pentru a nu pierde milioanele de euro
După doi ani petrecuți la PSG, Lionel Messi s-a transferat în Statele Unite ale Americii, la Inter Miami.
În ultimele săptămâni petrecute la Paris, starul argentinian s-a aflat în mijlocul unui scandal, după ce a plecat de la echipă, pentru a îndeplini un contract pe care îl are pentru promovarea turismului în Arabia Saudită.
Presa americană, dezvăluiri despre înțelegerea dintre Lionel Messi și arabi
Potrivit New York Times, Lionel Messi urmează să primească 22,5 milioane de euro pe parcursul a trei ani pentru contractul semnat, plus câteva vacanțe de lux pentru familia sa.
Singura condiție pe care o are fotbalistul este să nu vorbească de rău despre Arabia Saudită.
Cum sunt împărțiti anual o parte din bani
-
1,8 milioane euro pentru o vacanță anuală de cinci zile sau două vacanțe de trei zile fiecare, toate cheltuielile fiind suportate de guvernul arab, pentru 20 persoane din anturajul starului argentinian.
-
1,8 milioane pentru promovarea pe social media
- 1,8 milioane pentru apariția la diverse evenimente
Lionel Messi, avertizat după înțelegerea cu Inter Miami
Nick Marsman, portarul formației din MLS, a tras un semnal de alarmă cu privire la sosirea starului argentinian la Miami.
"Avem un stadion temporar, oamenii pot ajunge pe teren, nu sunt porți. Plecăm de la stadion fără securitate. Nu cred că clubul este pregătit pentru impactul pe care îl are sosirea lui Messi. Dar sper că vor reuși", a declarat acesta.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News