Neymar și-a câștigat locul în istoria fotbalului! Deși a fost un talent uriaș, a jucat la cluburi importante și a adunat trofeele, el se remarcă acum prin „țeapa“ pe care le-a dat-o celor de la Al-Hilal Riad.
Sport.ro a arătat aici ce pagubă a produs legitimarea brazilianului la acest club. Iar povara Neymar va apăsa Al-Hilal până pe 30 iunie 2025, când va expira contractul său cu această grupare.
Disperați să se debaraseze de un „fotbalist-pacient“, care a stat mai mereu pe tușă din cauza accidentărilor de când a sosit la Riad, arabii negociază acum rezilizerea contractului înainte de termen.
Această variantă îi surâde și lui Neymar care, foarte probabil, se va întoarce acasă, la Santos, clubul brazilian care l-a lansat în fotbalul mare. Șocant e că Neymar, după ce a fost „îngropat“ în bani de saudiți, mai cere o plată consistentă, ultima ce-i drept, pentru a-și rezilia contractul.
Potrivit presei din Asia, fotbalistul de 32 de ani a cerut 65 de milioane de euro, pentru a încheia socotelile cu Al-Hilal, în această iarnă. Deocamdată, solicitarea brazilianului n-a primit un răspuns din partea clubului.