Deși prestația sa din prima repriză a fost apreciată, Hagi a fost înlocuit la pauză, motivul fiind o problemă medicală apărută pe parcursul jocului.

Nota primită de Ianis Hagi, scos la pauză în Dundee - Rangers

Utilizat pe banda stângă în sistemul 4-2-3-1, Ianis Hagi a fost unul dintre cei mai activi jucători ai lui Rangers în primele 45 de minute. Cu o contribuție consistentă atât în atac, cât și în apărare, Hagi a primit nota 7 pe platforma SofaScore, peste media echipei, de 6,78.

Românul a reușit două degajări, un șut blocat și o intercepție. Cu toate acestea, problemele fizice l-au împiedicat să continue meciul. La vestiare, Hagi i-a comunicat antrenorului Philippe Clement că resimte dureri la spate, iar tehnicianul belgian a decis să-l înlocuiască.

Conform informațiilor apărute în presa scoțiană, accidentarea lui Ianis Hagi nu pare să fie una gravă, însă decizia de a-l scoate de pe teren a fost luată pentru a-l proteja. 

Cel mai probabil, îl vom vedea din nou pe teren peste trei zile, pe 12 ianuarie, când Glasgow Rangers o vor lua în primirea pe St. Johnstone în cadrul etapei #23 din Scottish Premiership.

Cele două formații se vor duela pe stadionul "Ibrox", duminică, nu mai devreme de ora 17:00.