VIDEO Nu a jucat nicio secundă pentru Al Nassr, dar deja e idol în Arabia Saudită. În ultima zi din 2022 s-a auzit "siuuuu" pe stadion
Liber de contract după plecarea de la Manchester United, Cristiano Ronaldo a semnat cu Al Nassr.
Superstarul portughez a semnat cu Al Nassr, grupare din Arabia Saudită, după ce s-a despărțit de Manchester United în urmă cu o lună. Cristiano Ronaldo va deveni astfel cel mai bine plătit fotbalist din lume, având un salariu apropiat de 200 de milioane de euro.
Vestea transferului lui Cristiano Ronaldo la echipa lor a fost primită cu mult entuziasm de fanii lui Al Nassr. La meciul din campionat, din ultima zi din an, câștigat cu 1-0 în fața celor de la Al-Khaleej, suporterii prezenți pe stadion au cântat "siuuuuu", făcând referire la felul în care se bucură starul portughez după goluri.
-
Guess how Alnassr fans Welcome Cristiano Ronaldo !!?
" Siiiiii "#CR7???? pic.twitter.com/oFrf0nSrWG
— عناد الرّشيد (@E_A77) December 31, 2022
Prima reacție a lui Cristiano Ronaldo după ce a semnat cu Al Nassr
Cristiano Ronaldo a oferit și o declarație pentru pagina oficială a clubului, arătându-se încântat de noua provocare.
"Încântat pentru o experiență nouă într-un campionat dintr-o țară diferită. Viziunea pe care am regăsit-o la Al-Nassr este inspirațională și sunt încântat să mă alătur noilor mei colegi, astfel încât împreună să putem ajuta echipa să aibă succes", a spus Ronaldo.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News