Nu doar România a retrogradat în Nations League, ci și Anglia! Ce a spus selecționerul britanicilor după insuccesul internațional
Naționala Angliei a retrogradat în Liga B din Nations League după ce s-a clasat pe ultimul loc în Grupa 3 din Liga A.
Anglia a fost într-o grupă de foc, cu Italia, Germania și Ungaria. Surpriza, categoric, au fost ungurii, care au fost la un punct de play-off-ul Nations League, însă asta i-a costat retrogradarea pe britanici.
Gareth Southgate, selecționerul Angliei, a avut un mesaj de transmis după meciul cu nemții, încheiat 3-3, unde a evidențiat faptul că toți trebuie să-și păstreze calmul în urma unor asemenea rezultate dezavantajoase.
Southgate: „Cred în asta”
„Trebuie să ne păstrăm calmul. Este un mesaj în care cred și pe care trebuie să-l respectăm cu tot ce facem aici. Cred în ce facem și cred că jucătorii și-au dat seama că suntem la câteva luni distanță de Campionatul Mondial.
Putem vorbi despre spiritul echipei când lucrurile merg bine, dar adevăratul test constă în adversitate”, au fost cuvintele lui Gareth Southgate, citate de The Guardian.
Anglia - Germania 3-3
În prima repriză, ambele echipe au intrat la pauză fără gol marcat, iar din partea a doua a jocului a început show-ul! Nemții au deblocat tabela din penalty prin Gundogan, în minutul 52, iar Kai Havertz a majorat diferența în minutul 67 din pasa lui Timo Werner.
Englezii și-au revenit și au făcut o demonstrație în forță în doar 11 minute. Shaw a redus diferența (72'), Mason Mount a restabilit egalitatea (75'), iar Harry Kane a întors scorul în minutul 83.
Când totul părea roz pentru naționala din Marea Britanie, Kai Havertz a realizat "dubla" și a închis tabela la 3-3.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News