Cosmin Olăroiu (55 de ani) se pregătește de ultimul său meci oficial cu Sharjah în 2024. Duminică, de la ora 14.55, formația sa va juca, acasă, în returul cu Al-Wahda din sferturile Cupei Emiratelor. Prima manșă, în deplasare, a fost pierdută de echipa lui Oli, scor 0-1.

Dacă va reuși să întoarcă soarta acestei duble după manșa decisivă de mâine, Olăroiu poate considera că, în prima parte a acestui sezon, a atins perfecțiunea! Pentru că Sharjah e lider în campionat și în cursă pentru alte trei trofee în Cupa Emiratelor, Cupa Președintelui și Liga Campionilor Asiei 2.

Iar aceste rezultate se adaugă la cele pe care le-a avut Oli, de când a ajuns în Asia, în 2007. De atunci, românul și-a trecut în palmares 19 trofee! Practic, el a câștigat câte ceva în toate țările unde a antrenat. Iar cele mai mari victorii le-a avut în Emiratele Arabe Unite, unde e și acum. Aici, Olăroiu are patru titluri, câte două cu Al-Ain și cu Shabab Al-Ahli. Iar acum e în cursă pentru al 5-lea campionat câștigat, de această dată, cu Sharjah.

Așa se și explică faptul că românul tocmai a fost nominalizat pentru trofeul de „Antrenorul Anului“ în Emirate. El se află într-o companie selectă, alături de Hernan Crespo (fost la Al-Ain), Alfred Schreuder (acum la Al-Nasr Dubai, fost la Ajax și Hoffenheim), Milos Milojević (Al-Wasl Dubai, fost la Steaua Roșie Belgrad) și Goran Tufegdzic (fost la Al-Wahda). 

În mod clar, Oli, la ce rezultate a avut în prima parte a acestui sezon, e favorit să câștige trofeul de „Antrenorul Anului“. Ceea ce a confirmat și presa din Emirate: „Cosmin, de la Sharjah, e printre cei mai buni antrenori din istoria fotbalului din Emirate. E un tehnician cu vechime și cu performanțe mari la noi. Cosmin a reușit să facă, din nou, din Sharjah o pretendentă la titlu. Dovadă și faptul că a încheiat prima parte a sezonului pe primul loc în clasament“.

De când a ajuns la Sharjah, în noiembrie 2021, Oli a cucerit patru trofee cu această formație.