Olăroiu, o nouă victorie în Emiratele Arabe Unite! Al Sharjah, în „sferturile” unei competiții importante

Olăroiu, o nouă victorie în Emiratele Arabe Unite! Al Sharjah, în „sferturile” unei competiții importante Fotbal extern

Lui Cosmin Olăroiu îi merge bine în Emiratele Arabe Unite. Echipa sa a ajuns la cel de-al șaptelea meci consecutiv fără înfrângere, în toate competițiile.

Al Sharjah, echipa pregătită de românul Cosmin Olăroiu, s-a califiat, marţi, în sferturile de finală ale Cupei Preşedintelui în Emiratele Arabe Unite.

Al Sharjah s-a impus, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Al Nasr.

Toate cele trei goluri ale întânirii au fost marcate în repriza secundă. Pentru Al Sharjah au punctat Caiu (57') şi Pjanic (73'), în timp ce pentru Al Nasr a înscris Toze (87').

În „sferturi”, trupa lui Cosmin Olăroiu se va duela cu învingătoarea dintre Al-Jazira și Gulf Heroes.

Al Sharjah este deţinătoarea trofeului.

Cosmin Olăroiu nu exclude o revenire la FCSB

Cosmin Olăroiu (53 de ani), antrenorul lui Sharjah FC, a antrenat ultima oară în România în 2011, însă lasă de înțeles că o revenire la FCSB nu este imposibilă.

„Vorbeam acum cu el, în Qatar şi l-am întrebat dacă s-ar întoarce el la FCSB. Şi a spus: ”Pentru mine ar fi foarte simplu. Dacă eu intru în vestiarul ăla, domin doar când intru. Nici nu trebuie să mai... Domin vestiarul din start”. Cum se întâmplă cu Dan Petrescu.

Dar dacă, prin absurd să spunem, mă pune antrenor la Real - zicea Oli - am o problemă mare. Pentru că acolo e complicat, nu mai ajunge ce cunoştinţe am eu, contează cum te poţi impune în faţa unor jucători care, în primul rând, nu te văd ca pe unul care a câştigat Champions League, care are o anumită faimă”, ar fi spus Olăroiu într-o discuție cu jurnalistul Dan Udrea - mai multe detalii AICI.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!