Cosmin Olăroiu s-a lăsat de fotbal în 2000 și, la foarte scurt timp, a primit șansa de a antrena FC Național din partea lui Gino Iorgulescu. E și motivul pentru care, inclusiv astăzi, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal e cel mai apropiat prieten al lui Oli din lumea fotbalului.
Deși anii au trecut, iar Olăroiu (55 de ani) a devenit cel mai bine cotat antrenor din zona Golfului Persic – contractul său de 5 milioane de dolari pe an, la Sharjah, confirmă această realitate – el a activat, cu o singură excepție, la nivelul unor formații de club. Iar excepția a fost scurtul mandat pe care l-a avut pe banca Arabiei Saudite.
Pe finalul anului 2014, pe când antrena Al-Ahli Dubai (Emirate), Olăroiu a fost rugat să preia naționala saudită, aflată într-un moment de derivă, fix înainte Cupei Asiei din 2015. Deși a acceptat provocarea, Olăroiu n-a putut schimba mare lucru, într-un timp foarte scurt, și a părăsit funcția de selecționer, imediat după turneul continental în care a înregistrat două înfrângeri, cu China și cu Uzbekistan și o victorie, cu Coreea de Nord.
Argumentul principal: 14 trofee câștigate în Emirate
Acum, la un deceniu după experiența sa, în paralel, la Al-Ahli Dubai și Arabia Saudită, Oli poate ajunge într-o situație similară.
Miercuri, naționala Emiratelor Arabe Unite a fost învinsă de Iran, la Teheran, scor 2-0. Rezultatul a „ucis“, practic, șansele arabilor la primele două locuri în grupa A, singurele care asigură calificarea directă pentru Mondialul din 2026. De acum înainte, Emiratele Arabe Unite pot spera la locurile 3 și 4, cele care duc în următoarea fază a preliminariilor asiatice.
În acest context, fanii au început o campanie pe rețelele de socializare prin care cer demiterea imediată a portughezului Paulo Bento (55 de ani) și înlocuirea sa cu Cosmin Olăroiu. În susținerea acestei mutări sunt invocate mai multe argumente. În primul rând, Oli e un foarte bun cunoscător al fotbalului din Emirate. O singură statistică vorbește de la sine: în această țară, românul a cucerit 14 trofee (!) cu Al-Ahli Dubai, Al-Ain și Sharjah.
Apoi, la ora actuală, Olăroiu, antrenor la Sharjah, are cinci jucători în lotul Emiratelor, așa că se poate acomoda foarte ușor cu munca de selecționer.
„Românul Cosmin, cea mai bună soluție“
Având în vedere acest context, înțelegem și mai bine de ce fanii din Emirate cer instalarea lui Oli pe banca echipei naționale.
„Bento și cine insistă pentru rămânerea sa pe bancă sunt reponsabili pentru înfrângerea cu Iranul. Avem un meci crucial (n.r. – cu Coreea de Nord, pe 25 martie). Nu trebuie să pierdem timpul cu un antrenor care n-are nimic de oferit (n.r. – Paulo Bento). Avem nevoie de o decizie curajoasă, de a-l concedia pe Bento acum. Cea mai bună soluție e românul Cosmin, chiar dacă va fi nevoie să-l lăsam să lucreze, în paralel, la Sharjah. Haideți să luăm această decizie curajoasă, înainte de a regreta lucrurile în luna iunie. Emiratele Arabe Unite merită o națională mai bună și un antrenor mult mai bun“, a scris Yaaqoub Al-Ali, avocat de meserie, după cum se poate vedea mai jos.