Cosmin Olăroiu se apropie de finalul unui „maraton-fotbalistic“ inedit: cinci meciuri succesive cu aceeași echipă, Shabab Al-Ahli din Dubai, pe durata lunii martie!
După primele două partide, în sferturile Ligii Campionilor Asiei 2, echipa românului, Sharjah, a avut câștig de cauză, trecând în semifinalele competiției, unde va întâlni Al-Taawoun (Arabia Saudită) pe 8 și 15 aprilie.
A urmat dubla cu Shabab Al-Ahli, de această dată, în semifinalele Cupei Emiratelor. Cu precizarea că aceste două partide s-au jucat fără internaționalii celor două rivale, ei fiind convocați la echipele lor naționale pentru meciurile din această lună. Și cum Sharjah a avut un număr mai mare de absențe din acest motiv, formația lui Oli a ratat calificarea. A fost 3-1 pentru gruparea din Dubai, în tur, și 2-2, în returul de aseară.
În ambele partide, Olăroiu a fost foarte nemulțumit de arbitrajul brigăzilor din Emirate. De altfel, după meciul tur, de săptămâna trecută, el a făcut o criză de nervi pe marginea terenului și a primit un cartonaș galben din partea centralului Naser Al-Ali.
Și meciul retur, disputat aseară, l-a enervat pe Oli. Ajuns la conferința de după meci, el a vorbit despre această situație, nedreaptă din punctul său de vedere, care a dezavantajat Sharjah în Cupa Emiratelor.
„Cei de la Shabab Al-Ahli, în ultimele două meciuri, ne-au dat cinci goluri din fazele fixe. Știți foarte bine că eu tot timpul i-am susținut pe arbitri locali, dar mi se pare că exagerează... Și acum, în acest meci, arbitrul ne-a lăsat în zece oameni, în mod incorect. Pentru că Majed nu merita niciodată roșu. Nu și-a călcat intenționat adversarul, a fost un duel normal pentru minge“, a spus Oli.
„Noi am pierdut calificarea, în minutul 34“
În continuarea analizei sale, tehnicianul român a explicat că, în ciuda înfrângerii din tur, 1-3 acasă, Sharjah a fost aproape de a întoarce scorul în retur. Pentru că oaspeții au condus cu 1-0 din minutul 12 și au fost aproape de a face 2-0, în minutul 34.
„Meciul a fost spectaculos, a avut faze. Noi am ratat calificarea, în minutul 34, cred... Atunci, Camara a ratat o ocazie foarte mare. Dacă acolo se făcea 2-0, atunci jocul s-ar fi schimbat total. Chiar și așa, în ciuda eliminării, mă bucur foarte mult pentru echipa, pentru elevii mei, pentru modul în care au jucat. Și în 10 oameni! S-au dăruit, am avut ocazii, am avut o bară... Dar sunt decepționat că am ratat calificarea, pentru că băieții nu meritau acest eșec. Adică, dacă am fi jucat în această competiție cu toată echipa, cred că altul ar fi fost deznodământul“, a spus Olăroiu.
Pentru Sharjah, urmează ultima partidă din seria celor cinci dueluri succesive cu Shabab Al-Ahli în luna martie. Peste patru zile, cele două rivale, aflate pe primele două locuri în campionat, se vor întâlni într-o partidă din etapa a 19-a, decisivă pentru soarta titlului, în acest sezon.